Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, care vizează trecerea acestuia de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor, care se organizează ca regie autonomă, persoană juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Proiectul, iniţiat de deputatul PNL Ionuţ Stroe şi semnat de mai mulţi parlamentari PNL şi USR, a fost adoptat cu 70 de voturi „pentru”, nicio „abţinere” şi 15 voturi „împotrivă”.
„Potrivit art. 74 din Constituţia României care stabileşte că iniţiativa legislativă aparţine deopotrivă „Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot”, coroborat cu art. 61 alin (1) tot din Constituţia României care stabileşte că „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, coroborat cu art. 111 din Constituţia România care vorbeşte despre „controlul parlamentar” exercitat de Parlament asupra Guvernului, considerăm că, în virtutea eliminării oricăror intervenţii ale Executivului în procesul legislativ şi înlăturării oricăror suspiciuni de abuz, ca în cazul OUG 13/2017, să se aprobe reîntoarcerea Regiei Autonome a Monitorului Oficial sub autoritatea Parlamentului României, exercitată prin Camera Deputaţilor”, potrivit expunerii de motive.
Un amendament adoptat de Comisia juridică a Senatului prevede că „în trei zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” (…). Consiliul de administraţie este compus din nouă membri, dintre care unul este directorul general al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi preşedinte al Consiliului de administraţie”.
„Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor publice”, prevede un alt amendament adoptat de Comisia juridică a Senatului.
Actul normativ stipulează că, în termen de şapte zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.
În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în 22 decembrie 2017.
În iunie 2017, secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care era eliberat din funcţie, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se afla în subordinea SGG.
Senatul este prima Cameră sesizată. AGERPRES