Ansamblul Palas organizează, în luna aprilie, un târg imobiliar, venind în întâmpinarea clienților care se află în căutarea locuinței perfecte. Salonul Imobiliar Palas Iași 2018 va reuni dezvoltatori, agenții imobiliare și instituții financiare, care vor prezenta ofertele momentului.
Dacă ești în căutarea locuinței de vis sau îți dorești să te muți într-un apartament mai spațios, notează-ți în agendă data 20 – 22 aprilie 2018, atunci când se va desfășuraSalonul Imobiliar Palas Iași. Evenimentul este organizat de ansamblul Palas și își propune să aducă într-un singur loc cei mai importanți dezvoltatori pe segmentul rezidențial, agenții imobiliare și instituții financiare, astfel încât să ofere soluții complete clienților care au în plan achiziționarea sau închirierea unei locuințe.
Timp de trei zile, vizitatorii Salonului Imobiliar Palas Iași vor putea alege din numeroase proprietăți cu discounturi speciale și vor putea discuta direct cu dezvoltatorii și reprezentanții agențiilor imobiliare, pentru a face cea mai bună alegere. Indiferent dacă își doresc o casă sau un apartament pentru familia lor ori oportunități de investiție, târgul imobiliar le va oferi platforma ideală pentru a avea acces la multiple oferte simultan, inclusiv la soluții de finanțare potrivite.
Vino la Salonul Imobiliar Palas Iași, în perioada 20 – 22 aprilie 2018, și vei găsi căminul perfect pentru planurile tale de viitor!