Circulația auto și pietonală de pe tronsonul de drum național cuprins între zona Antibiotice și rond Păcurari a fost dezbătută astăzi, la Prefectura Iaşi. La iniţiativa prefectului Marian Şerbescu, la întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi de la Drumurile Naţionale, Poliţia Rutieră şi Primăria Municipiului Iaşi. „Au fost analizate mai multe probleme și s-au trasat o serie de sarcini pentru creșterea siguranței cetățenilor. Astfel, la începutul lunii viitoare urmează să fie remontate limitatoarele de viteză din zona trecerilor de pietoni, acestea fiind scoase pe perioada iernii. Contractul privind deszăpezirea drumurilor naționale va expira pe data de 31 martie. Totodată, în termen de 45 de zile, Secția de Drumuri Naționale urmează să realizeze marcajul stradal. O altă măsură urmează să fie pusă în practică de Primăria municipiului Iași și presupune asigurarea iluminatului stradal în zona trecerilor de pietoni, astfel încât traversarea drumului național să poată fi făcută în condiții de vizibilitate sporită”, a declarat prefectul Marian Şerbescu, la finalul întâlnirii. O altă problemă discutată în cadrul întâlnirii a fost cea a rondului din zona Antibiotice, reprezentanții societății urmând să identifice sursele de finanțare necesare pentru realizarea unei girații definitive. (E.M.)