Duminică, 1 aprilie, în întreaga ţară va fi sărbătorită „Ziua N.A.T.O. în România”. Cu această ocazie, la Iaşi, pe strada Anastasie Panu, în zona Prefecturii, va fi organizată o ceremonie militară. Manifestările vor începe la ora 11.00 şi se vor încheia în jurul orei 11.30. În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor vor rosti scurte alocuţiuni, va fi arborat drapelul României şi cel al N.A.T.O şi va avea loc defilarea Gărzii de Onoare. La acţiunile organizate cu ocazia ”Zilei N.A.T.O. în România” vor participa în jur de o sută de militari, informează Biroul de presă al Prefecturii Iaşi. Pe tot parcursul manifestărilor, circulaţia auto pe strada Anastasie Panu, pe tronsonul din zona Casei Pătrate, va fi deviată pe strada cu liniile de tramvai, dinspre Palatul Culturii. Conform Legii 390/2004, „Ziua N.A.T.O. în România” se sărbătoreşte în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. „Ziua N.A.T.O. în România” este o sărbătoare publică dedicată democrației și spiritului european și euroatlantic. (E.M.)