Peste 2.000 de credincioşi au participat sâmbătă după amiază, la Iaşi, la ceremonia religioasă de Florii. Procesiunea, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut ca punct de întâlnire Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărboi. Evenimentul a debutat, la ora 15.30, cu slujba Vecerniei Floriilor, oficiată de Prea Sfințitul (PS) Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Biserica „Sfinții Apostoli – Bărboi”, din Târgu Cucului. Pelerinajul a avut ca traseu următoarele puncte principale: Biserica Bărboi – Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Trei Ierarhi” – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Catedrala Mitropolitană. Credincioşii care au participat la pelerinaj au primit din partea preoţilor ramuri de salcie care au fost binecuvântate. Pelerinajul de Florii reamintește de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Iersualim, fiind întâmpinat de mulțimea care a strigat „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” și are loc în fiecare an, cu ocazia celebrării Intrării Domnului în Ierusalim. În acest an, Sărbătoarea Sfintelor Paști va avea loc pe 8 aprilie. (E.M.)