Opt cetăţeni români au fost răniţi uşor în urma unui accident produs duminică pe Aeroportul internaţional ”Ferenc Liszt” din Budapesta, în care au fost implicate două microbuze care transportau pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe.
”Ambasada României la Budapesta are în atenţie accidentul produs pe Aeroportul internaţional ‘Ferenc Liszt’ din Budapesta, în care au fost implicate două microbuze care transportau pasageri, printre care şi cetăţeni români. Misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare”, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Conform datelor obţinute, accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a 8 cetăţeni români, care au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Dintre aceştia, doi au fost transportaţi la o unitate medicală din apropiere pentru verificări suplimentare. La momentul de faţă, un singur cetăţean român mai este internat pentru tratament de specialitate, precizează MAE.
Ambasada României în Ungaria monitorizează situaţia, menţine legătura cu autorităţile locale şi unitatea spitalicească, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, mai spune MAE. AGERPRES