Provocările noi care apar impun o pregătire şi o perfecţionare continuă a personalului de intervenţie, a declarat duminică secretarul de stat în MAI Raed Arafat, cu ocazia inaugurării la Făgăraş a unui centru de pregătire şi antrenament pentru pompieri.
”Este un centru de pregătire continuă a pompierilor. A fost o lipsă în ţară a acestor centre, cel din Făgăraş fiind al şaselea, care permite pregătirea pompierilor din zonă pe anumite probleme specifice şi aici vorbim de foc în mod deosebit. Este un pas foarte important care intră în viziunea de a pregăti pompierii cât mai bine şi cât mai polivalent posibil, în sensul în care să facă faţă provocărilor care apar din ce în ce mai mult, provocări noi, nu numai riscurile clasice care apăreau cândva. Am văzut ce se întâmplă şi în lume, recent în Rusia, unde au decedat peste 60 de persoane şi au fost foarte mulţi răniţi. Din această cauză trebuie să mergem cât mai mult pe pregătirea profesională a personalului de intervenţie, iar acest centru este un pas major”, a subliniat secretarul de stat.
Referitor la investiţiile făcute în ultima perioadă în acest domeniu, el a precizat că, din anul 2015 până la sfârşitul anului 2017, au fost cheltuite pentru dotări aproape 100 de milioane de euro, bani europeni şi de la bugetul de stat.
”Acum avem contracte în derulare în valoare de 104 milioane de euro şi urmează ca echipamentele să fie livrate în cursul acestui an. Se lucrează la alte licitaţii pentru dotări şi astfel ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului 2020, dacă este să luăm în calcul şi investiţii care sunt de lungă durată, este posibil să ajungem la cheltuirea a 800 de milioane de euro, din care 600 de milioane alocate de Guvern anul trecut şi restul fonduri europene şi alte surse”, a explicat Raed Arafat.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, locotenent colonel Lucian Marciu, a declarat că la Centrul de pregătire şi antrenament de la Făgăraş sunt arondate 15 judeţe.
”În acel cheson-container vor intra şase cursanţi însoţiţi de instructori care vor studia toate fazele focului de la iniţiere, modalităţi de stingere, toate fazele, astfel încât pompierii să devină din ce în ce mai bine pregătiţi să acţioneze. Este unul dintre punctele Centrului de pregătire şi antrenament, care mai are în dotare puncte de căutare şi salvare în mediul urban, salvare de sub dărâmături, alte zone de lucru. La acest Centru de pregătire şi antrenament sunt arondate un număr de 15 judeţe”, a afirmat şeful ISU Braşov.
El a adăugat că pentru acest centru, care se află în incinta Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, s-au folosit atât fonduri de la Consiliul Judeţean Braşov, cât şi din surse private.
Cu ocazia inaugurării Centrului de pregătire a fost marcată şi împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea subunităţii de pompieri din Făgăraş. Cei prezenţi la inaugurare au vizitat spaţiile de cazare ale cursanţilor, atelierele de pregătire şi au asistat la o serie de exerciţii executate de pompierii subunităţii. ASGERPRES