China impune tarife vamale la un set de 128 de produse americane

Beijingul a anunţat luni impunerea de tarife vamale la un set de 128 de produse americane, în replică la măsura de luna trecută a Washingtonului cu privire la taxele pentru importurile de oţel şi aluminiu din China, transmite EFE.

Un număr de 120 de produse, între care fructele sau vinul, vor avea o taxă de import de 15%, în timp ce alte opt produse, inclusiv carnea de porc, vor avea un tarif de 25%, potrivit anunţului făcut de ministerul chinez al Comerţului.

Măsura va intra în vigoare de luni.

Într-un comunicat separat, ministerul chinez al Comerţului a cerut Statelor Unite să revină asupra deciziei sale privind taxele la importurile de oţel şi aluminiu, care, conform Chinei, încalcă normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului, şi să repună schimburile bilaterale pe calea normalităţii.

Beijingul anunţase deja din 23 martie că va impune aceste tarife de import dacă SUA va continua cu planurile sale de a taxa importurile de oţel şi aluminiu din China.

Cu toate acestea, Beijingul a insistat mereu că doreşte să evite un război comercial şi a avertizat Casa Albă să nu deschidă „o cutie a Pandorei”. AGERPRES