Breaking News

Vicepreşedintele Comisiei SRI: Coldea nu a răspuns punctual cum a fost afectată securitatea naţională

Vicepreşedintele Comisiei de Control al SRI, Marian Cucşa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Florian Coldea a susţinut, la audiere, că în prezent nu există protocoale lucru care afectează siguranţa naţională a României, dar nu a ştiut să indice punctual cum e afectată aceasta.

„Florian Coldea a spus că aceste protocoale sunt normale. Totuşi, o spun specialiştii – judecători, procurori, şi toată lumea spune că nu au fost legale şi normale. Domnul Coldea a spus că în momentul de faţă avem dificultăţi în combaterea terorismului. Sugestia noastră a fost să ne recomande articolul, alineatul, care pune în pericol siguranţa naţională. În momentul în care l-am întrebat care este punctul care afectează securitatea naţională, nu a fost indicat un punct, pentru că nu există aşa ceva de fapt. După ce a fost publicat protocolul, este clar că nu e împiedicată nicicum lupta asta pentru apărarea securităţii naţionale. Domnul Coldea a vorbit la modul generalist, dar nu a putut să dea un răspuns punctual”, a afirmat deputatul ALDE, Marian Cucşa.

Întrebat de MEDIAFAX dacă membrii Comisiei l-au întrebat pe Florian Coldea de ce au fost secrete protocoalele, Cucşa a răspuns: „Nu a fost o întrebare punctuală legată de ce au fost secrete protocoalele. Unul la mână, nu aveau de ce să încheie aceste protocoale şi, doi la mână, dacă chiar să încheie anumite protocoale, nu aveau de ce să fie secrete.”

Chestionat cu privire la reacţia germanilor, în legătură cu protocoalele din România între SRI şi instituţii din sistemul judiciar, la vizita din luna martie a membrilor Comisiei SRI în Germania, Marian Cucşa a spus: „Vă confirm foarte clar că au fost foarte surprinşi, pentru că noi i-am şi întrebat dacă există protocoale secrete între Servicii de Informaţii, fie interne, fie externe, şi Parchete, iar ei au spus că nu există. Acolo instituţiile lucrează doar în baza legii şi nu există niciun fel de protocol, mai ales secret, de funcţionare între aceste instituţii”.

El a adăugat că protocoalele încheiate de SRI cu alte instituţii nu au niciun rost, întrebându-se în acelaşi timp cum susţine Serviciul că apără cetăţenii şi drepturile acestora dacă îi interceptează.

„Aceste protocoale, într-o ţară normală nu şi-ar avea rostul şi vorbim şi cu alte instituţii, nu doar de Ministerul Public. Se poate îmbunătăţi legea după care să funcţioneze, nu pe baza unor protocoale secrete. Ca să fac o paralelă. E la fel ca un poliţist care stă într-o tufă ca să pândească un şofer care vine cu viteză şi îi sare în faţă ca să-l prindă cu viteză ca să-i dea amendă. Aşa şi cu protocoalele secrete. Să nu uităm că principalul obiectiv al serviciilor de informaţii e prevenirea şi apărarea cetăţenilor. Nu are altă atribuţii. Dacă vă uitaţi în protocol, cred că la art 1, spun că vor respecta drepturile cetăţenilor. Apoi cum respecţi drepturile cetăţenilor, interceptându-i, filându-i? Aşa respecţi drepturile fundamentale ale cetăţenilor?”, a completat Marian Cucşa.

Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, a declarat joia trecută, după aproape şapte ore de audiere în Comisia de Control SRI, că în prezent Serviciul nu are protocoale funcţionale pe siguranţa naţională, spionaj şi în parte chiar şi pe terorism.

„Vulnerabilizăm sau riscăm să vulnerabilizăm nu doar securitatea naţională şi a unor aliaţi ai noştri. Luaţi de valul de retorici să nu pierdem din vedere lucruri importante. Vulnerabilitatea este exploatabilă şi cineva o va face dacă nu o acoperim. Trebuie să vedem care sunt soluţiile clare pentru a remedia acest lucru”, a spus Coldea.

El le-am mai transmis membrilor Comisiei că semnarea de protocoale între Servicii şi instituţii publice sunt o practică internaţională.

„Am reluat subiectul protocoalelor. Am reiterat faptul că problematica cooperării în baza protocoalelor este una internaţională. Nu există altă practică în lume fără a se realiza un cadru procedural, nu se poate coopera fără un protocol, mai ales cu SRI. Dincolo de interpretări judicice, în practică aveau un caracter tehnic, functionau limitativ ca un ghid, pentru a da practica unitară la niv serviciului. Se coopera conform competenţelor legale ale fiecărei părţi”, a explicat fostul adjunct al SRI.