Breaking News

Cetăţeni din peste 30 de ţări vor putea călători în R. Moldova fără vize

Decretul de promulgare, dar şi legea pentru modificarea şi completarea legislaţia privind resortisanţii statelor terţe, care au obligaţia deţinerii unei vize, şi resortisanţii statelor terţe, care sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, vor fi publicate în numărul de mâine al Monitorului Oficial, informează MOLDPRES.

Printre statele a căror cetăţeni vor putea călători în Moldova fără vize se numără Brazilia, Republica Columbia, Statele Unite Mexicane, Republica Guatemala, Republica Insulelor Marshall, Republica Panama, Republica Paraguay, Republica Mauritius. Totodată, şapte din cele 33 de state au ridicat unilateral obligativitatea deținerii vizei de intrare pentru cetățenii Republicii Moldova.

Potrivit autorităţilor, excluderea vizelor pentru cetăţenii mai multor ţări va facilita cooperarea economică, atragerea investiţiilor, dezvoltarea turismului şi a altor sectoare prioritare pentru statul nostru, dar şi eventuale facilități de călătorie în viitor pentru cetăţenii Republicii Moldova.