Pentru acest an, Programul GraduatE.ON, destinat sprijinirii tinerilor dornici de a începe o carieră în domeniul energiei, pune la dispoziţie 16 locuri în 12 centre universitare din ţară. Adresându-se studenţilor din anii terminali şi absolvenţilor de studii tehnice, economice sau de resurse umane, programul a oferit posibilitatea angajării de la lansare, în urmă cu 12 ani, a unui număr de 120 de tineri, dintre care mai mult de jumătate au ajuns în poziții de specialiști sau de coordonare. Potrivit regulamentului, timp de doi ani, tinerii au posibilitatea de a dobândi gradual experienţă prin parcurgerea a 4-6 stagii în diferite departamente ale companiilor E.ON din România, urmând ca la final să identifice mai uşor, în perfectă concordanţă cu propriile abilităţi şi aşteptări, oportunităţile profesionale din cadrul Grupului. “Programul a apărut din preocuparea noastră de a sprijini în mod real tinerii care imediat după terminarea studiilor sunt în căutarea unor experienţe valoroase care să pună bazele carierei lor profesionale. Ne bucurăm că a devenit o tradiţie şi mai mult, că în fiecare an interesul pentru acest program este tot mai mare iar feedback-ul colegilor deja angajaţi despre felul în care GraduatE.ON răspunde nevoilor lor la momentul de început al carierei este unul foarte bun”, a declarat Ana-Maria Matei, Director General Adjunct E.ON România şi iniţiator al proiectului. Pentru anul în curs sunt disponibile 16 poziţii pentru tinerii din centrele universitare din Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Cluj Napoca, Timişoara, Bacău, Suceava, Arad, Braşov, Oradea şi Ploieşti. Procesul de selecţie durează până în luna iulie a.c., iar primul pas este încărcarea CV-ului pe platforma de recrutare a companiei E.ON până în data de 8 mai. (E.M.)