Premierul britanic, Theresa May, va face luni o declaraţie în faţa parlamentului de la Londra cu privire la decizia de participare a Marii Britanii, alături de SUA şi Franţa, la loviturile aeriene asupra Siriei ca răspuns la presupusul atac chimic comis la 7 aprilie de regimul sirian, transmite Reuters.
May va relua afirmaţia făcută sâmbătă potrivit căreia Marea Britanie este ‘încrezătoare în evaluarea guvernului că regimul sirian este foarte, foarte probabil responsabil’ (pentru atacul din 7 aprilie) şi că nu mai poate aştepta ‘să aibă loc alte suferinţe umanitare cauzate de atacuri cu arme chimice’, conform unor extrase din discursul şefei executivului britanic.
Este de aşteptat ca majoritatea criticilor să vină din partea opoziţiei laburiste, dar Theresa May ar putea să fie nevoită să apere viteza deciziilor sale şi în faţa unor membri ai propriei formaţiuni, Partidul Conservator, care susţin că ar fi fost nevoie de o dezbatere parlamentară despre participarea Londrei la loviturile aeriene recente din Siria.
Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a pus sub semnul întrebării însăşi baza juridică a implicării Marii Britanii în loviturile aeriene asupra Siriei. ”Ea (Theresa May) ar fi putut convoca parlamentul săptămâna trecută”, a spus Corbyn duminică.
Londra a anunţat că nu există alte planuri pentru lovituri viitoare asupra Siriei, însă ministrul de externe britanic, Boris Johnson, l-a avertizat pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad, că toate opţiunile vor fi analizate dacă regimul sirian va folosi din nou arme chimice.
Într-o reuniune cu omologii săi din Uniunea Europeană, la Luxemburg, Johnson a repetat că loviturile aeriene nu au vizat schimbarea regimului din Siria, ci mai degrabă ele au trimis mesajul că lumea ‘s-a săturat de folosirea armelor chimice’.
La rândul său, prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, al cărei Partid Naţionalist deţine 35 de locuri în parlament, a declarat pentru BBC că există pericolul ca loviturile aeriene occidentale să fi ‘agravat situaţia’.
David Cameron, predecesorul Theresei May, a primit un vot negativ cu privire la loviturile aeriene contra lui Assad în 2013, mulţi britanici temându-se de intrarea ţării lor într-un alt conflict.
Membrii parlamentului britanic au susţinut luni decizia Theresei May de a lansa lovituri aeriene asupra Siriei fără aprobare parlamentară, afirmând că doar guvernul are acces la informaţiile necesare.
”Acordarea acestei decizii unor oameni care nu dispun de întregul tablou este, în opinia mea, destul de greşită”, a declarat pentru BBC ministrul britanic pentru dezvoltare internaţională, Penny Mordaunt.AGERPRES