Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că nu doreşte să comenteze intenţia PSD de a organiza un miting, dar a spus că a oferi posibilitatea cetăţenilor să îşi manifeste opţiunile nu poate să fie un lucru criticabil.
„Eu m-am pronunţat în legătură cu referendumul şi mai ales cu demersul pentru organizarea referendumului, demers care a fost materializat prin strângerea a peste trei milioane de semnături. Am discutat acest lucru şi în cadrul ALDE. Acum, în ceea ce priveşte mitingul, nu am să fac comentarii, este o decizie a partenerilor noştri de coaliţie, a PSD, şi cred că a da posibilitatea cetăţenilor să îşi manifeste opţiunile nu poate să fie un lucru criticabil”, a explicat Tăriceanu, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că social-democraţii vor organiza, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti pentru susţinerea familiei tradiţionale.
La finalul lunii martie, Călin Popescu-Tăriceanu declara că trebuie organizat un referendum pe tema redefinirii familiei în Constituţie, transmiţându-le celor care au ‘îngrijorări’ că România ar putea deveni o ţară mai puţin liberală că acest lucru nu se va întâmpla.
„Eu rămân la convingerea că nu putem să neglijăm trei milioane de semnături ale cetăţenilor români pe această problemă. Suntem obligaţi, practic, să organizăm un referendum şi, sigur, celor care au îngrijorări că România va deveni mai puţin liberală, eu am să le spun că nu. Avem în acelaşi timp în vedere să cadrăm, din punct de vedere legal, cât mai bine parteneriatul civil şi în aşa fel încât să putem da un anumit confort şi celor care aparţin altor tipuri de minorităţi”, spunea Tăriceanu.
Camera Deputaţilor a adoptat în mai 2017 iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de trei milioane de cetăţeni. Iniţiativa trebuie adoptată şi de Senat, în calitate de for decizional, ulterior fiind necesară organizarea unui referendum.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut pe 14 martie Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. AGERPRES