Dăncilă: Noua lege a achiziţiilor publice va ridica barierele în calea investiţiilor

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că MFP a lansat în dezbatere publică proiectul de lege privind achiziţiile publice, despre care a afirmat că este o lege aşteptată, cu modificări benefice care să ridice barierele în calea investiţiilor în România.

”Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică legea achiziţiilor publice, o lege aşteptată, cu modificări benefice care să ridice barierele în calea investiţiilor în România. Am avut numeroase discuţii cu autorităţile locale, cu autorităţile centrale, cu investitorii şi am identificat principalele bariere pe care, prin intermediul acestei legi, încercăm să le eliminăm”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că se va scurta timpul soluţionării contestaţiilor, iar ANAP va fi restructurată.

”În cadrul legii achiziţiilor publice vom încerca să eliminăm soluţionarea contestaţiilor într-un timp atât de lung, de multe ori ajunge şi la doi ani, vom încerca să reducem numărul de contestaţii, dar în acelaşi timp vom vrea să restructurăm Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice şi de asemenea să restructurăm Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, a adăugat premierul.