Uniunea Europeană (UE) nu va accepta niciun acord de retragere sau de tranziţie cu Londra dacă cele două părţi nu vor găsi o soluţie pentru a evita „o frontieră dură” între Irlanda şi Irlanda de Nord, a insistat miercuri, la Strasbourg, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează AFP.
Marea Britanie şi cele 27 de state membre ale UE au înregistrat progrese în ultimele săptămâni, cu un acord provizoriu asupra unei „mari părţi” din tratatul ce va organiza retragerea britanică, prevăzută să aibă loc la sfârşitul lui martie 2019 şi asupra unei perioade de tranziţie care să dureze până la sfârşitul lui 2020.
UE a adoptat de asemenea, la sfârşitul lui martie, poziţia sa pentru demararea de discuţii asupra „cadrului viitoarei relaţii” post-Brexit cu Londra, în special în plan comercial.
„Vrem să profităm de dinamica pozitivă din aceste negocieri pentru a regla în sfârşit problemele în suspensie, printre care o soluţie care să permită evitarea unei frontiere dure între Irlanda şi Irlanda de Nord”, a declarat Tusk în faţa europarlamentarilor reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg.
„Fără o soluţie” asupra acestei probleme, „nu va exista nici acord de retragere, nici de tranziţie”, a insistat Tusk, în timp ce chestiunea frontierei irlandeze a devenit în ultimele luni unul dintre principalele puncte de divergenţă din negocieri.
Cele 27 de state membre vor cu orice preţ să evite fragilizarea – prin reînfiinţarea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord – a acordului din Vinerea Mare, din 1998, care a pus capăt celor trei decenii de confruntări sângeroase între naţionaliştii şi unioniştii nord-irlandezi.
După ce a respins-o, Londra a sfârşit prin a accepta o clauză inserată de Bruxelles în acordurile lor provizorii, ce prevede ca „un spaţiu reglementar comun” care să includă UE şi Irlanda de Nord să fie înfiinţat şi nicio altă soluţie satisfăcătoare nu a fost propusă de Marea Britanie.
„Decizia Marii Britanii cu privire la Brexit a creat o problemă, iar Marea Britanie va trebui să ajute la soluţionarea ei”, a subliniat Tusk.
„Problema deschisă rămâne Irlanda, suntem cu toţii irlandezi în această privinţă”, a declarat la rândul său Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE), principala forţă politică din Parlamentul European.
Coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a atenţionat că europarlamentarii vor fi în continuare vigilenţi în ceea ce priveşte problema drepturilor civile ale europenilor ce vor rămâne în Marea Britanie după retragerea ţării din UE. „Trebuie să evităm un coşmar birocratic post-Brexit”, a pledat el în plen, indicând că o întrevedere va avea loc în 24 aprilie la Bruxelles între Parlamentul European şi reprezentanţi ai guvernului britanic. AGERPRES