Federaţia SANITAS va organiza joi, 26 aprilie, un miting în Bucureşti

Federaţia SANITAS va organiza joi, 26 aprilie, un miting în Bucureşti, urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai intenţionează să declanşeze o grevă generală în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor remis, joi, AGERPRES.

‘Începând de mâine, 20 aprilie, se definitivează şi se centralizează listele de semnături pentru declanşarea grevei generale. Toţi reprezentanţii organizaţiilor judeţene au arătat care sunt deficienţele aplicării legii salarizării în unităţile sanitare şi de asistenţă socială din teritoriu. Conform datelor salariale colectate până acum de la membrii de sindicat, există două categorii de angajaţi (medici şi asistenţi medicali) al căror salariu a crescut, în proporţii diferite, însă există cel puţin şapte categorii profesionale care pierd din venitul salarial lunar sume care ajung până la 1.300 lei’, se arată în document.

Potrivit sursei citate, discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum şi promisiunile guvernanţilor de a acoperi pierderile salariale, ‘promisiuni făcute si neonorate’, au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale SANITAS.

Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.AGERPRES/