O nouă etapă în cadrul acțiunii de împădurire „Mobilizatron”

Sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 9.00, va începe etapa a doua a acțiunii de împădurire „Mobilizatron”. Acțiunea, în cadrul căreia se intenționează plantarea, în total, a aproximativ 9.000 de arbori, face obiectul unui parteneriat dintre Municipiul Iaşi şi compania Auchan România, parteneriat aprobat în ședința Consiliului Local din 31 octombrie 2017.  Potrivit acordului, Municipiul Iaşi a pus la dispoziţie un teren în suprafaţă de circa zece hectare, situat în zona C.A. Rosetti, delimitat de râul Cacaina şi pârtia de schi Sărărie. Conform organizatorilor, sâmbătă urmează a fi plantați 5.000 de puieți de Fraxinus spp și Prunus avium. În acest sens, Servicii Publice SA și Salubris SA vor asigura uneltele necesare săpării gropilor și plantării materialului săditor, toalete publice și vor face gropile în momentul plantării. „Mobilizatron” este o inițiativă a companiei Auchan România, care, în schimbul unui copăcel din carton 100% reciclat cumpărat din hipermarketurile rețelei, s-a angajat să planteze câte doi copaci adevărați. (E.M.)