Breaking News

Concert de gală al cursanților Masterclass-ului de violoncel, susținut de Judith Ermert (Germania)

În organizarea Centrului Cultural German (CCG) şi a Colegiului Naţional de Artă “Octav Băncilă”, duminică, 29 aprilie, începând cu ora 17.00, la Muzeul Unirii va avea loc concertul de gală al cursanților absolvenți ai Masterclass-ului de violoncel, susținut de artista excepțională Judith Ermert din Germania. Concertul este organizat în încheierea cursurilor de măiestrie internațională în specialitate violoncel, pe care artista le va susține în perioada 26-29 aprilie 2018  la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi. Violoncelistă de excepție, Judith Ermert este așteptată să se reîntâlnească cu elevii Colegiului de Artă “Octav Băncilă”,  care au avut plăcerea să îi descopere atât latura didactică cât și latura interpretativă, cu ocazia concertelor susținute de aceasta pe scena ieșeană. În calitate de predagog și violoncelistă talentată, Judith Ermert a câștigat aprecierea publicului internațional atât prin reprezentațiile solo cât și alături de artiști consacrați din lumea muzicii. Intrarea publicului la eveniment este liberă. (E.M.)