Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea executa silit mai repede contribuabilii, conform noii legislaţii, folosind informaţiile din Declaraţia fiscală unică, atrag atenţia specialiştii.
„Declaraţia fiscală unică (Declaraţia 212) a fost recent introdusă în legislaţie pentru declararea, impozitarea şi taxarea veniturilor extrasalariale, iar o caracteristică a acesteia e că devine titlu executoriu atunci când se atinge scadenţa la obligaţiile de plată. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală foloseşte direct informaţiile din Declaraţia 212 pentru a soma neplătitorul, fără a mai fi necesară emiterea deciziilor de impunere, aşadar se poate ajunge mai repede la executarea silită”, se arată într-un comunicat de presă al CONfirm remis, luni, AGERPRES.
Agnes Ghiţă, expert fiscal în cadrul CONfirm, susţine că titlul de creanţă fiscală devine executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.
„O decizie de impunere, de exemplu, e un titlul de creanţă fiscală. La fel o declaraţie fiscală. Faptul că se ajunge la scadenţă şi plata nu s-a realizat face ca acest titlu să fie folosit de ANAF pentru a executa silit contribuabilul, fără alte formalităţi’, spune Ghiţă.
Termenul de plată pentru sumele declarate în formularul 212 este data de 15 martie a anului următor realizării venitului. Până la acest termen, contribuabilii pot face plăţi în baza formularului depus la ANAF.
„Odată depăşit termenul, ANAF poate să execute silit neplătitorii, folosindu-se de Declaraţia 212. Este de reţinut că executarea silită fiscală se face de către executorii ANAF şi nu de către executorii judecătoreşti – la care merge, de obicei, un privat care are de recuperat o creanţă. Pentru populaţie, Declaraţia 212 are şi un avantaj: contribuabilul va şti exact ce plăteşte. Declaraţia unică arată exact ce sume are de recuperat ANAF de la contribuabil, sume la care se adaugă apoi penalităţi şi dobânzi. Înainte, deciziile de impunere se emiteau uneori târziu, contribuabilul nu mai avea timp să înţeleagă ce-i cere ANAF şi de ce, iar apoi, când era executat silit, confuzia se adâncea şi mai mult”, informează comunicatul. AGERPRES