Evenimentele săptămânii 23 – 29 aprilie la Ateneul din Iași

21 – 30 aprilie, de la ora 15.00 – EXPO Atelier 1 Caritabil -expoziție cu vânzare prin licitație

 

Școala Primară și Grădinița Atelier Nr. 1 organizează ,,EXPO ATELIER 1 CARITABIL” – expoziție cu vânzare prin licitație tăcută, în beneficiul copiilor cu cerințe educative speciale.

Expoziția ,,TU, ÎN VIZIUNEA MEA” cu portrete din ceramică și desen în cărbune, lucrări realizate de elevii Școlii Primare Atelier Nr. 1, coordonați de profesor Leontin Păun, va fi expusă în Foaierul Ateneului din Iași în perioada 1 – 30 aprilie.

 

Miercuri, 25 aprilie, la ora 10 în Sala Radu Beligan a Ateneului din Iași, vor avea loc dezbateri pe tema ,,Integrarea copiilor cu dizarmonii în dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională, socială în mediul școlar”.

Invitați: profesor univ. dr. Alois Gherguț, critic de artă Maria Bilașevschi, reprezentanți ai Inspectoratului Județean Iași.

 

Joi, 26 aprilie și vineri, 27 aprilie între orele 16 – 17.30, Școala Primară și Grădinița Atelier Nr. 1 organizează ateliere de pictură, modelaj și teatru pentru copii cu dizarmonii în dezvoltare, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

 

24 aprilie, de la ora 19.00 – Comedia „Frumosul și Bestia”, regia Viorel Vârlan

 

Ateneul din Iasi invită publicul marți, 24 aprilie 2018, de la ora 19.00, la comedia „Frumosul și Bestia”, regie Viorel Vârlan.

 

„E seară. Te întorci acasă din oraș, aprinzi lumina și… vezi în patul tău o persoană necunoscută. Un hoț!!! Ce faci? Țipi? Telefonezi la poliție?! Te iei la trântă cu… persoana?! Comedia Frumosul și Bestia oferă o altă variantă inedită, hilară, incredibilă. Conflictele acestui spectacol sunt parcă din plastilină: se modelează și se remodelează după bunul plac al celor trei personaje. Ce legătură poate fi între un judecător, un hoț, o femeie de serviciu, o pereche de cârnați și o chioară care vede cu ochiul drept? Nu dezvăluim încă, dar vă asigurăm ca replicile vor fi gustate de către public, cu plăcere. Sunt neașteptate și provoacă ilaritate și în rândul celor mai serioși spectatori. În seara aceasta râdem cu gura până la urechi. Hai la teatru!”, Viorel Vârlan, regizor.

 

Distribuție: Andrei Ciobanu, Viorel Vârlan, Carmen Mihalache

Spectacolul durează o oră și se va desfășura în Sala Mare a Ateneului din Iași.

 

25 aprilie, de la ora 18.00 – „Delir în doi în trei în câți vrei ” Teatrul Ludic

 

Vă așteptăm la o porție bună de umor absurd, marca Eugene Ionesco!

Teatrul absurd încă mai fascinează prin puterea cuvântului anapoda, prin frumusețea situațiilor improbabile, dar totuși trăite de fiecare dintre noi… Spectacolul Delir în doi, în trei, în câți vrei… aduce în fața spectatorilor doi soți care nu par a avea nimic în comun și nu par a reuși vreodată să se pună de acord. Dincolo de zidurile care îi despart, uneori la propriu, ei sunt totuși cum nu se poate mai asemănători. Personajele sunt despărțite de aceleași lucruri care le unesc și trăiesc la aceeași intensitate fiecare respirație (a celuilalt). În final, nici cei de pe scenă, nici cei din public nu pleacă acasă cu temele rezolvate, fiind nevoie de reveniri, de reevaluări, de regăsiri. Este un spectacol tonic și, în același timp, provocator, o mică lume multiplicată în doi, în trei, în câți vrei…

 

 

25 aprilie, de la ora 19.00 – Gala Aniversară „ Centenarul Unirii prin cultură”

 

Ateneul din Iași vă invită să ne bucurăm împreună de cea de a 99-a aniversare! Miercuri, 25 aprilie 2018, cu începere de la ora 19.00, Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” va găzdui „Gala Aniversară” sub semnul Unirii prin cultură. În cadrul evenimentului va concerta Corul Marii Uniri, care se afla sub bagheta dirijorului Andrei Fermeșanu. Gala va fi presărată cu momente inedite de spectacol, puse în scenă de către trupa de actori a Ateneului.

Haideți să ne bucurăm împreună de o seară de neuitat plină de cultură și multă voie bună.

 

 

26 aprilie, de la ora 12.00 – Spectacol de teatru `Karagiale reloaded`, Trupa Birlic Fălticeni

 

Ar fi banal dacă o clasă de elevi obișnuită s-ar urca pe scena Ieșeană să se comporte ca într-o oră oarecare. Așadar, nouă „loaze” fac atmosferă și asigură zâmbete și voie bună, într-un singur cuvânt distracție!

Veniți să îi vedeți la Ateneul din Iași pe data de 26 aprilie 2018, ora 12.00 pe talentații actori din Trupa Birlic din Fălticeni.

 

 

26 aprilie, de la ora 1„Steaua fără nume”, regia Andrei Ciobanu

 

„Steaua fără nume”, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, recomandat cu căldură tuturor celor care vor să viseze și să evadeze din cotidian!

 

„<> e o savuroasă comedie romantică plină de emoție, sensibilitate, lirism, empatie și, nu în ultimul rând, umor. Acțiunea se desfășoară în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, un timp plin de bonomia și parfumul specifice epocii. O gară dintr-un târg cenușiu de provincie- acesta este locul, aparent banal, în care se întâlnesc cele două personaje: timidul și visătorul profesor Miroiu și Mona, o fată frumoasă captivă a confortului lejer obținut. Dar ce se va întâmpla în noaptea specială care va urma va schimba pentru totdeauna destinul celor doi. Bărbatul, care își imagina o lume de o frumusețe infinită, își vede materializat visul, iar femeia fără nicio adevărată pasiune, prinsă într-o lume a bogației materiale, se descoperă, în sfârșit, pe sine. Se va îndrăgosti Mona? S-ar putea. Se va (re)descoperi Mona? Cu sigurață. Dar dimineață va disipa magia nopții și va aduce un personaj-cheie. Apariția lui Grig va obliga personajul central al piesei să penduleze între tentația visului și cea a luxului. Ce decizie va lua Mona?!

Steaua fără nume, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, vi-l recomand cu căldură tuturor celor care vreți să visați și să evadați din cotidian!” (Andrei Ciobanu, regizor).

 

 

27 aprilie, de la ora 19.00 – Comedia „Dragoste pe contrasens”, regia Andrei Ciobanu

 

„Dragoste pe… contrasens” este partea a treia din Trilogia dragostei, după „Căsătorie în doi” şi „1+1=3”.

 

,, Deja îndrăgitele personaje, Frosinel și Petronela fac ce au făcut și până acum: își continuă viața în 2, plină de peripeții, dar la o altă etapă: acțiunea se petrece după 20 de ani de la finalul părții a II-a. Și cum vremurile s-au schimbat, ei au acum de înfruntat nu doar problemele specifice de cuplu, ci și dificultățile care vin în același timp cu viața modernă. În plus, copilul lor a crescut, e major, și acesta reprezintă o dificultate în plus. Surprizele nu vor lipsi însă nici acum. E pentru prima dată când lângă Frosinel și Petronela va apărea un al treilea personaj în carne și oase. Vă promitem că veţi râde <<la minut>>.

Primul spectacol a fost creat special pentru spații de teatru neconventional și a avut un real succes. Frosinel și Petronela chiar au fost bine primiti de catre public; toți se regăsesc în cei doi, chiar dacă nu o recunosc, toți au probleme de cuplu. Al doilea spectacol a venit simplu, toată lumea spunea că ar vrea să îi mai vadă pe cei doi. Și așa, am făcut partea a II-a. Acum urmează partea a III-a…” Andrei Ciobanu, regizor

Frosinel şi Petronela vă aşteaptă vineri, 27 aprilie 2018, la ora 19.00 în Sala Mică de Spectacole a Ateneului din Iași.

 

28 aprilie, de la ora 10.00 – Premieră „Tândală în lumea cărților”, regia Ionuț Gînju

 

Premiera spectacolului pentru copii “ Tândală în lumea cărților” are loc sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 10, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

 

Spectacolul se vrea a fi o incursiune în universul cotidian descoperind prin intermediul personajelor din povești, tot felul de pilde și învățăminte.

Umorul și morala însoțesc fiecare poveste, iar copiii, mici și mari, vor participa activ la întâmplările de pe scenă.

Un spectacol educativ, care promovează adevarul, corectitudinea și înțelepciunea, invitând copiii să petreacă mai mult timp în lumea cărților.

Buna dispoziție va fi asigurată prin împletirea momentelor comice cu cântece distractive, smulgând zâmbetele și aplauzele publicului spectator!

Să petrecem împreună într-o lume de poveste!

 

 

28 aprilie, de la ora 18.00 – Comedia „În Țara lui Papură Vodă”, regia Andrei Ciobanu

 

Sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 18, în Sala Mică a Ateneului din Iaşi se joacă comedia „În Ţara lui Papură Vodă sau poveste de aburit adulţii” în regia lui Andrei Ciobanu. Adaptare după „Pacea cu Zmeii” de Valeriu Butulescu.

 

Distributie: Ileana OCNEANU, Ionuţ GÎNJU, Andrei CIOBANU.

Piesa este o comedie acida cu accente parodice, o satira social-politica, dar mai ales un pamflet si trebuie tratata ca atare. Orice asemanare cu persoane sau fapte reale este pur intamplatore ? Atenţie ! Exista riscul sa faceţi febra musculara la obraji de la prea mult râs.

 

Cuvantul regizorului: „Orice Ileana Cosanzeana isi doreste un Fat Frumos, calare pe un cal alb, care sa o salveze din turnul unde este inchisa de Zmeul Zmeilor, sa o ia si sa o duca intr-un castel de aur sau de argint sau macar de bronz. Ea, o tanara cu ochii mari, cu talie de viespe, o zana frumoasa si gingasa; el, cel mai mare erou popular, curajos, voinic, puternic, cu o privire patrunzatoare. Iar cei doi, cuplul perfect, vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Asta se intampla doar un basme. Dar ce se intampla cand anii au trecut? Ilenei i s-a ingrosat talia de viespe, el a capatat o „somptuasa” burta, iar „cuplul perfect” nu mai locuieste nici macar in castelul de bronz, ci intr-o garsoniera confort 2! Celor doi le-au trecut aburii indragostelii. Abia se mai suporta unul pe celalalt si, in plus, sunt nevoiti sa traiasca de pe azi pe maine in tara lui Papura Voda, unde lui Fat Frumos cei de la Imparatie ii restructureaza postul, Ileana e casnica si mai presus trebuie sa si plateasca taxe la Primarie. Si ca si cum toate acestea nu ar fi de ajuns, cei doi sunt vizitati si de Zmeul Zmeilor, ajuns intre timp politician.”

 

 

28 aprilie, de la ora 19.00 – „Alegerea”, de MM LL Regele Mihai I și Regina Ana a României

 

Ateneul din Iași vă invită la spectacolul „Alegerea”, piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de către Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, sâmbătă, 28 aprilie 2018, la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

 

Piesa „Alegerea” constituie o tulburătoare meditaţie despre om, despre spiritul şi pasiunile lui, despre ispitele de tot felul care-l încearcă şi despre locul fiinţei umane în univers. Personajele alegorice rostesc replici filosofice, încărcate de semnificaţii, astfel încât textul devine o confesiune, redactată cu luciditate, sensibilitate şi fină capacitate de sesizare a slăbiciunilor firii omeneşti, dar şi a zonei de lumină care există în fiecare dintre noi.

 

Contrastul dintre Uşurinţă şi Amar, cele două personaje care caută să-l ispitească pe Om şi să-i canalizeze faptele şi năzuinţele, astfel încât acesta să înfăptuiască o alegere, este pus în pagină cu profunzime, spirit analitic şi fineţe psihologică. Amintita dispută dintre „cele două puteri fundamentale ale acestei planete, numită Pământ” nu se poate încheia altfel, decât cu ideea că refugiul în credinţă şi în iubire reprezintă unica salvare a fiinţei umane.

 

Regia: Toma Hogea. Scenografia: Marfa Axenti. Coregrafia: Sergiu Cotorobai. Conducător muzical: Costică Stavrat. Light design: Adrian Buliga

 

«Textul „ALEGEREA”, această filă de istorie, ne trimite cu gândul, la opera fundamentală a lui Goethe, FAUST, datorită temei, ideilor şi frământările sufleteşti, ale personajului principal -OMUL. Atât la Goethe dar, şi, în textul ,,ALEGEREA “, LUMINA ,,conversează” cu ÎNTUNERICUL ! Dacă FAUST, şi-a depăşit gravele rătăciri prin aspirația către ceva mai bun, mai înalt, prin lupta sa interioară, OMUL ( personajul principal) luptă între cele două mari forțe/personaje (UŞURINȚĂ şi AMAR ), cu ,, povara rasei umane ” ce apasă pe umerii săi. Textul ,, ALEGEREA ” se prezintă ca un eseu, de ce nu, ca un monolog (interior) a personajului, OMUL. Stilul în care sunt aşternute cuvintele pe hârtie, derularea acțiunii, din punct de vedere dramaturgic/scenic, ne provoacă spre a ,,inventa”, a explora, un anume spațiu de joc, original şi modern ( Luminos şi Întunecat), dar în consens cu vorbele, cu ideile si trăirile fiecărui personaj. ,, ALEGEREA ” – ESTE POEMUL OMULUI, într-o luptă chinuitoare cu tentațiile celor din jur, cu armonia şi haosul vieții, cu agresivitatea umană, cu sine. Textul, regia, scenografia, muzica, coregrafia, light desing-ul şi, nu în ultimul rând, ACTORII, avem privilegiul dar şi, responsabilitatea de a insufleți această ,,PAGINĂ DE ISTORIE”, în premieră națională, la Ateneul din Iaşi, pentru Majestățile Regale, pentru publicul ieşean … şi nu numai! » Toma Hogea, regizor

 

 

29 aprilie, de la ora 10.00 – Spectacol pentru copii „Povestea omului leneș” Marionnette Show

 

În drumul spre găsirea norocului pe care personajul principal îl parcurge, se ivesc diverse personaje care îi vor cere ajutorul. Omul leneș însă este foarte relaxat și nu prea dă importanță întâlnirii cu ele. Oare personajele cu care se va întâlni îl vor ajuta să se schimbe ori ba? Prin câte peripeții trebuie să treacă leneșul pentru a învăța că ce face el nu e bine?

Vestita poveste a omului cel leneș va fi povestită la Ateneu duminică, 29 aprilie 2018, la ora 10.

Spectacolul prezintă o serie de învățăminte pe care copiii le vor asimila. Printre acestea se numără faptul că trebuie să fie harnici și nu leneși, că trebuie să ajute persoanele care le cer ajutorul, că nu e bine să fie indiferenți la necazul și la nevoia celorlalți, că dacă nu oferă o mână de ajutor nu li se va oferi nici lor una când vor avea nevoie și că trebuie să se gândească bine la ce alegeri fac și dacă acestea îi vor ajuta sau nu.

Trupa Marionnette Show vă invită la spectacolul „Povestea omului leneș”, duminică 29 aprilie 2018, la ora 10.

 

29 aprilie, de la ora 19.00 – Comedia „1+1=3”, regia Andrei Ciobanu

 

„Mai întâi s-au întâlnit pe peronul gării, apoi s-au căsătorit şi mai apoi s-au cunoscut. Ce poate să mai urmeze după o „Casatorie in…doi”? Viaţa de zi cu zi poate fi uneori plictisitoare şi monotonă, dar pentru Petronela şi Frosinel nu e deloc aşa. Cei doi protagonişti găsesc mereu câte ceva amuzant de făcut, mai ales că acum un eveniment special le va schimba viaţa”.

 

Toate acestea în comedia „1+1=3” în regia lui Andrei Ciobanu

 

 

29 aprilie, de la ora 19.00 – Recital Vasile Șeicaru „Folk în orașul cu floare de tei”

 

Vasile Șeicaru revine în orașul florilor de tei.

 

Recitalul Extraordinar „Folk în orașul cu floare de tei” susținut alături de Nicolae Matei, ce va avea loc pe scena Ateneului din Iași, duminică 29 aprilie 2018, ora 19.00, vă invită să vă reamintiți cele mai frumoase șlagăre.

 

„În oraşul cu floare de tei

Mai aud şi acum paşii tăi

Şi nu vreau la Paris sau Rio

Şi nici adio.”

 

 

29 aprilie, de la ora 19.00 – Beethoven: The last piano works

 

Sorina Aust-Ioan is an internationally renowned pianist with Romanian roots. She lives and works in Cologne, Germany. For this concert she returns to her place of birth, Iasi.

 

Program:

Diabelli-Variations, op. 120

and

Bagatelles, op. 126

 

Vita:

The Austrian-Rumanian pianist Sorina Aust-Ioan performed Mozart’s A-Major and Beethoven’s B-flat-Major concerto in public at the age of ten and eleven in Iasi, Romania. Nine years old, she won the first price in the National Competition for Youth-Composition in Bukarest. Her first teacher was Prof. Florica Nitulescu, who was a student of the famous Alfred Cortot at the Paris Conservatory.

After family reunification she studied at the Vienna Music Academy in the master classes of Bruno Seidlhofer and Dieter Weber, having been accepted as a preparatory student already at the age of fourteen. During this time she encountered famous pianist-colleagues as Rudolf Buchbinder, Mitsuko Uchida, Nelson Freyre and many others. After her concert examination she continued her studies with Prof. Stefan Askenase (Künstlerbahnhof Rolandseck, near Bonn), where Martha Argerich was a colleague. During her studies she gained many honourable distinctions. There were contacts with several pianists as Claudio Arrau. Alfred Brendel appreciated her CDs, above all her ‚Fantasien’.

Since 1970 she gave piano-lessens at the Köln Conservatoire and was assistant professor at the Kölner Hochschule für Musik und Tanz. 2016 she was invited to a mastercourse in Montepulciano. She offers private mastercourses for piano in the whole world.

She gives concerts in the whole world and completes her CD-sequels ‘Fantsien’ (vol. 1-6) and ‘Tagebücher’ (vol. 1-3). Since 2012 she organizes festivals ‘Musik-Kunst-Literatur’ at different places in the world. By those festivals she is supporting the Deutsche Kinder-Krebshilfe.

Her piano repertoire encloses classical (Beethoven) and modern piano music (e.g. Pierre Boulez, Georg Kröll). She gave concerts for film music (e.g. Sir Malcolm Arnold, Bernhard Hermann at Köln Philharmonie). Recently in Paris there was a première of works by Philippe Dartois for piano and voices. In 2018/19 she will go on tour with world premières, e.g. the Konzert Fantasie by Matthias Hutter (dedicated to her).