Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va fi mediator între Guvern şi Banca Naţională a României, urmând să invite cele două părţi la Cotroceni.
„Este posibil ca anumite abordări ale Cotroceniului şi BNR să semene, dintr-un motiv simplu, suntem oameni care înţelegem legile economiei şi vedem ce se intâmplă. Această abordare de a arunca în curtea BNR inflaţia, creşterea dobânzilor este fundamental greşită (…) Politicile fiscale ale guvernanţilor au dus la creşterea dobânzilor. Problema poate fi rezolvată printr-o abordare responsabilă şi politici guvernamentale sustenabile. Guvernele PSD nu au înţeles foarte bine urmările politicilor pe care le-au pus în practică, au trecut cu lejeritate peste argumentele Opoziţiei, ale mele. Ea poate fi corectată, dar dacă mai stăm mult se va ajunge la dezechilibre în scurt timp. Animozitatea BNR şi Guvern e profund dăunătoare. Voi face o mediere, adică vin la aceeaşi masă parţile care au o opinie diferită. În zilele următoare, voi invita şi pe unii şi pe alţii la Cotroceni”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului spune că „s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente în ultima vreme. Sper că vom ajunge la un numitor comun”
Iohannis a făcut afirmaţiile în trafic, în Bucureşti, după ce a făcut o scurtă plimbare cu bicicleta.