Muzeul Naţional al Literaturii Române îi provoacă pe ieşeni la citit

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a drepturilor de autor, care este marcată în fiecare an, în întreaga lume, pe data de 23 aprilie, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează o provocare la citit, ce are în centru muzeele literare ieșene, scriitorii reprezentați de acestea sau orașul Iași. Provocarea constă în a citi minimum trei titluri din lista propusă de MNLR Iași până la data de 1 iunie 2018 și de a trimite lista de cărți la adresa muzeul.literaturii@gmail.com, alături de o fotografie a cărților citite. Câștigătorii (un adult și un copil) vor fi anunțați în cadrul evenimentului „Șotron. Festivalul copilăriei” (1-3 iunie 2018, Muzeul „Vasile Pogor”) și vor fi premiați cu un set de cărți, jocuri și două invitații la ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), anunţă organizatorii evenimentului. Provocarea la citit cuprinde următoarele: o carte de Ion Creangă, o carte apărută la Editura Muzeelor Literare Iași, o carte despre Iași sau a cărei acțiune se petrece în Iași, un volum de poezii de Mihai Eminescu, o carte pentru copii, de Otilia Cazimir, o nuvelă de Mihail Sadoveanu, o carte cumpărată dintr-o librărie din Iași, o carte scrisă de un junimist, o carte de poezii de G. Topîrceanu, o carte pentru copii, de Cezar Petrescu, o carte despre Mihai Codreanu, un roman de Ionel Teodoreanu, un volum de poezii, de Vasile Alecsandri, şi jurnalul unui membru al familiei Negruzzi. Totodată, începând cu data de 23 aprilie 2018, MNLR Iași redeschide Biblioteca din Parcul Lecturii (Muzeul „Vasile Pogor”) pentru iubitorii de lectură în aer liber și lansează apelul pentru donații de cărți care să întregească rafturile bibliotecii. (E.M.)