UAIC, gazda celei de-a V-a Conferințe Internaționale de Educație a Adulților

Urmând tradiția de peste două decenii, în perioada 25 – 28 aprilie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău) se va derula cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor – Educaţia pentru valori – continuitate şi context. Ediția de anul acesta este dedicată Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este organizat de consorțiul UNIVERSITARIA (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, International Adult and Continuing Education Hall of Fame, Outrech University, Oklahoma, USA şi Universitatea de Stat din Moldova. Manifestarea are ca scop stimularea dezbaterilor, schimbul de bune practici, încurajarea reflecțiilor și ideilor privind modul în care se pot îmbunătăți practicile în domeniul educației adulților, precum și identificarea unor modalități eficiente de optimizare a educației continue și a adulților.  Deschiderea oficială a celei de-a V-a ediţii a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor – Educaţia pentru valori – continuitate şi context va avea loc miercuri, 25 aprilie 2018, ora 9.30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași şi vineri, 27 aprilie 2018, ora 12.00, la Universitatea de Stat din Moldova, (Chişinău). Evenimentul, devenit reper al spațiului academic ieșean și internaţional, se dorește un forum al schimburilor de informaţii din domeniul ştiinţific, practic şi legislativ, prezentând rezultate ale cercetărilor din sfera educaţiei continue şi a adulţilor din țări precum: Republica Moldova, Germania, Belgia, Elveţia, Serbia, SUA, Australia, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Danemarca, Ucraina, Rusia, Azerbaijan, România, etc. (E.M.)