Proiecte în valoare de 13 milioane de lei, destinate investiţiilor în şcolile din judeţ

Două proiecte, în valoare de 13 milioane de lei, au fost semnate la Ministerul Fondurilor Europene, de președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, care este în acelaşi timp şi preşedintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest. Primul dintre aceste proiecte, intitulat ”O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”, are un buget de 6.398.942,72  lei și va fi implementat împreună cu Școala Gimnazială  nr. 1 Bălteni, (județul Vaslui). Școala „Mihai Eminescu” Lipova, Colegiul Naţional Ferdinand I (județul Bacău), Școala Gimnazială Prisăcani, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu“, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” și Școala Gimnazială „Elena Cuza“ (din județul Iași). Proiectul, care are o durată de implementare de 36 de luni, urmărește creşterea gradului de participare la învăţământul preşcolar a unui număr de 530 de copii cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani, în special a celor 308 de copii cu risc de părăsire timpurie a școlii din mediul rural, din școlile  implicate, precum și reducerea şi prevenirea abandonului şcolar prin măsuri integrate pentru un grup de 1.955 de elevi  din clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, aparținând grupurilor vulnerabile, din care, 915 din mediul rural. Un alt obiectiv al proeictului îl reprezintă creşterea calității actului educațional, prin îmbunătățirea competenţelor profesionale pentru 261 de cadre didactice și personal calificat în școlile cu risc educațional, prin oferirea de pachete pentru mobilitate profesională. „Banii primiți vor fi utilizați și la îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale în școli și grădinițe, la refacerea sau reparația instalațiilor termice, anveloparea școlilor, amenajare și dotare a spațiilor aferente desfășurării activităților educaționale cu grupurile țintă ale proiectului”, afirmă reprezentanţii CJ Iaşi. În cadrul acestui proeict, şcolarii și preșcolarii din comunele Lipova și Șipote vor primi câte un microbuz școlar nou, iar cei din  Bălteni  vor beneficia de programe tip școală după școală. De asemenea, tot în cadrul proeictului este prevăzută şi organizarea unei școli mobile pentru 1.180 de copii, care va contribui la reducerea riscului de abandon școlar. Proiectul prevede, de asemenea, și o serie de investiții. Astfel, la Școala Bălteni va fi amenajat un parc joacă și va fi reparat acoperișul. Laboratorul de informatică va fi cablat și dotat cu 16 laptopuri. Școala va fi dotată cu camere de supraveghere pentru îndeplinirea standardelor în vederea susținerii examenelor de evaluare națională, trei laptopuri și trei imprimante. Unitatea de învățământ de la Lipova va avea un cabinet de  mediator școlar, mobilier pentru trei săli de grădiniță și pentru sălile de clasă, rafturi și cărți pentru bibliotecă și echipamente specifice pentru sala de sport. La Șipote, 19 săli de clasă  vor fi dotate  cu sisteme  IT, iar trei săli de grădiniță vor primi mobilier specific. Cel de-al doilea proiect semnat miercuri la Bucureşti este “PACT – Parteneriat activ pentru calitate și transfer de cunoștințe în comunități școlare din județele Botoșani și Suceava”, acesta urmărind creșterea gradului de școlarizare pentru un număr de 530 de copii cu vârste cuprinse  între 3 și 5 ani și reducerea și prevenirea abandonului școlar pentru aproximativ 2.000 de elevi din clasele primare și gimnaziale. „261 de cadre didactice vor beneficia de îmbunătățirea competențelor profesionale, iar acolo unde este necesar se va proceda la oferirea de pachete pentru mobilitate profesională, în vederea atragerii de personal calificat în acele unități de învățământ în care învață copii cu risc educațional”, afirmă reprezentanţii CJ Iaşi. Proiectul prevede organizarea de tabere, cluburi de timp liber și activități bazate pe voluntariat, pentru a facilita accesul la activități de educație non-formală pentru 1.736 de elevi din comunitățile vizate de proiect. Pentru transportul copiilor din Liteni, județul Suceava, va fi achiziționat un microbuz. Școlile gimnaziale Cordăreni, Stăuceni și Liceul Tehnologic Coțușca din Botoșani, precum și Școala Rotunda și Liceul Tehnologic “Iorgu Vârnav Liteanu” din Suceava vor fi dotate cu echipamente IT, mobilier și materialele educaționale. Școlile de la Corni și Rotunda vor  beneficia de lucrări de renovare, reabilitare și anvelopare iar instalațiile termice și electrice vor fi modernizate. Perioada de derulare a proiectului este de 36 de luni, iar bugetul este de 6.443.156,46 de lei. (Edmond Macri)