Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Tulcea, că partidele aflate la Guvernare, PSD şi ALDE, sunt vinovate de amânarea referendumului pentru familie, încercând în acest fel să arunce responsabilitatea asupra PNL pentru a câştiga electoral.
„Eu când îi văd pe Dragnea şi Tăriceanu că se bat cu cărămida în piept că sunt mari susţinători ai familiei creştine, îmi e ruşine de ruşinea lor. Nu poate Tăriceanu să vorbească de subiectul ăsta. (…) Nu au voie pentru că aruncă în derizoriu tema. Foamea lor bolnavă de a se ataşa de teme de interes public”, a declarat sâmbătă, la Tulcea, Ludovic Orban.
Liderul PNL a spus că formaţiunea pe care o conduce face parte dintr-un grup european care respectă cu adevărat valorile tradiţionale ale familiei. „Ei ca socialişti în Europa votează cu LGBT-ştii, unde cred ca nu sunt văzuţi”, a mai spus Orban.
„Dacă e cineva vinovat că nu s-a făcut referendumul, ei sunt de vină. Cine are majoritate în parlament? E ţin de şapte luni jumate în sertarele Senatului, proiectul de reviziuire al Constituţiei. Ei nu au vrut să pună pe ordinea de zi, pentru că vor să transforme PNL în inamic, crezând că ei câştigă nu ştiu ce puncte. Dar românii nu sunt proşti”, a afirmat liderul PNL.
Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de 3 milioane de cetăţeni.