Conducerea Primăriei Municipiului Iași privește cu atenție și responsabilitate luările publice de poziție ale locatarilor din zona esplanadei Oancea, din cartierul Tătărași, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectele de construire a unor blocuri pe o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătrați, formată din parcele – proprietăți private. Într-un comunicat de presă, Primăria precizează că avizele obținute până în prezent de cei doi investitori în cauză țin de competențele Comisiei de Urbanism și ale plenului Consiliului Local Municipal Iași, care sunt structuri politice alese prin vot. „Până în prezent, tocmai pentru că respectă dorințele locatarilor de bună credință din zonă, Primăria Municipiului Iași nu a eliberat autorizații de construire pentru blocurile propuse pentru zona esplanadei Oancea și nici nu intenționează să facă acest lucru până când autoritățile locale, investitorii și locatarii nu vor ajunge la un consens rațional cu privire la viitorul acestei zone”, afirmă reprezentanţii municipalităţii. În document se subliniază că, chiar dacă nu este membru al Comisiei de Urbanism și nu are drept de vot în Consiliul Local Municipal Iași, primarul Mihai Chirica „va veghea personal, cu toate atribuțiile legale de care dispune”, astfel încât zona esplanadei Oancea să se dezvolte durabil, în condițiile unui echilibru între drepturile proprietarilor, dorințele actualilor locatari și exploatarea armonioasă a zonei. (E.M.)