PSD: Suntem deschişi pentru un parteneriat cu adevărat democratic cu primarul Mihai Chirica

În replică la scrisoarea deschisă adresată consilierilor locali social democraţi de primarul Mihai Chirica, PSD Iaşi afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă,  că reprezentanţii acestei formaţiuni politice sunt dispuşi la o colaborare cu şeful municipalităţii, asta însă numai în condiţiile realizării proiectelor esenţiale pentru oraş şi atragerea banilor europeni în vederea finanţării acestora. „Îi mulțumim domnului primar Mihai Chirica că se mândrește cu „programul nostru” de guvernare locală, un program exclusiv al PSD Iași, prin care s-au câștigat alegerile locale, atât în municipiul, cât și în întreg județul Iași. Noi ne ținem de cuvânt. Până acum, numai la Consiliul Județean Iaşi au fost atraşi de 50 de ori mai mulți bani europeni decât la Primăria Iaşi. Ne-am fi așteptat să regăsim printre rândurile transpuse câteva asigurări în legătură cu solicitările consilierilor locali ai PSD Iași. Câteva asigurări care să vizeze punerea în practică a unor proiecte foarte importante pentru comunitatea ieșeană: realizarea drumului secundar de acces spre Aeroportul Internațional Iași, rezolvarea accesului rutier unic pentru viitorul Spital Regional de Urgență, transparentizarea cheltuirii banului public pentru Festivalul Internațional al Educației (FIE), precum și urgentarea demersurilor de transmitere a expertizei tehnice de la Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon” la Ministerul Dezvoltării pentru a primi fonduri guvernamentale”, se precizează în comunicarul de presă al PSD Iaşi. În încheiere, PSD Iași transmite un mesaj „foarte clar de colaborare” pentru realizarea proiectelor în beneficiul comunității ieșene. „Suntem deschiși pentru un parteneriat cu adevărat democratic, în care primarul Iașului să țină cont și să respecte majoritatea stabilită și impusă de ieșeni în Consiliul Local. Să-i lăsăm pe ieșeni să cântărească singuri. Să nu îi mai încărcăm cu pălăvrăgeli inutile, cu scrisori lacrimogene sau cu idei năstrușnice în genul celei de „continuator al luptei anticomuniste”. Să vorbim cu adevărat despre proiecte! Să ne batem în sume aduse pentru dezvoltarea comunității, iar la fiecare sfârșit de an să tragem linie, să vedem cui îi pasă mai mult de ieșeni”, se afirmă în încheierea comunicatului de presă al PSD Iaşi. (E.M.)