Echipele României au obținut două medalii de argint la a XVI-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), desfăşurată în perioada 28 aprilie – 5 mai, la Ljubljana (Slovenia).
Componența celor două echipe medaliate este următoarea: Răzvan-Adrian Covache-Busuioc – Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria, Teodora Stan și Vasile Mihai – Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (echipa A), respectiv Irina Maria Palaghia – Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, Antonia-Georgiana Zavate – Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (jud. Vaslui) și Ariana-Dalia Vlad – Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (echipa B). Toți cei șase elevi sunt în clasa a X-a.
Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO) este o competiţie cu caracter interdisciplinar pe echipe, în care fiecare stat poate înscrie două formaţii compuse din câte trei elevi. Participanţii susţin două probe practice cu durata de 4 ore fiecare, la trei discipline – biologie, chimie şi fizică, punctele de la fiecare experiment cumulându-se în contul echipelor. Ediţia din acest an a reunit 50 de echipe din 25 de state ale Uniunii Europene.
Coordonatorul echipelor este Daniela Bogdan, membru în board-ul EUSO şi mentor pentru chimie, secondată de Georgiana Duţă-Cornescu (mentor pentru biologie) şi Marian Viorel Anghel (mentor pentru fizică).