Senatorul USR Vlad Alexandrescu a anunţat luni, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple care a fost semnată de 36 de senatori USR şi PNL împotriva ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, cu titlul „PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice”.
„În numele unui grup de senatori ai USR, cât şi ai PNL, este vorba de un număr 36 de senatori, depun moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei Naţionale cu titlul „PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice”, a precizat senatorul Vlad Alexandrescu în plenul Senatului. AGERPRES