Editura Polirom va lansa două dintre cele mai recente apariții din colecția „Junior”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, în cadrul celei de-a V-a ediții a proiectului „Șotron. Festivalul copilăriei”, care se va desfășura la Iași, la Muzeul „Vasile Pogor”, în perioada 1-3 iunie 2018.
Sîmbătă, 2 iunie, la ora 16.00, va avea loc un atelier de lectură și dezbatere dedicat volumului Aventurile lui Pipì, maimuţica roz, de Carlo Collodi, traducere din limba engleză de Lidia Mihaela Dumitru; versiune adaptată şi dezvoltată de Alessandro Gallenzi; ilustrată de Axel Scheffler.
Vor participa: prof. Carmen-Mirela Buburuzanu și elevii Şcolii Generale „B.P.Hasdeu” din Iaşi
Duminică, 3 iunie, ora 16.00, va avea loc un atelier de lectură și dezbatere dedicat volumului Lungul drum către Santa Cruz, de Michael Ende, traducere din limba germană de Dragoş Dinulescu; ilustraţii de Regina Kehn.
Vor participa: prof. Carmen-Mihaela Pelin, prof. Daniela Trifescu și elevii Şcolii Generale „Vasile Conta” din Iaşi
Ambele evenimente vor avea loc la Scena din Grădina Muzeului „Vasile Pogor” din Iași, în cadrul Clubului de lectură „Să citim împreună”, și vor fi moderate de către conf. dr. Emanuela Ilie, inițiatoarea și coordonatoarea clubului.
Partenerii Clubului de lectură „Să citim împreună”: Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Aventurile lui Pipì, maimuţica roz, de Carlo Collodi
Cînd eşti o maimuţică poznaşă, curioasă şi… rozalie ca petalele de trandafir, viaţa nu are cum să fie plictisitoare în universul pădurii. Totuşi, pare o idee ispititoare să explorezi şi lumea de dincolo de marginile sale şi să te arunci cu capul înainte în orice aventură. Deşi… cine ştie ce ţi se poate întîmpla? Să-ţi pierzi coada între fălcile unui crocodil, să devii servitorul unui băieţel adorabil, să fii răpit de o bandă de hoţi sau chiar să ajungi… împărat. Nimic nu e imposibil şi totul se sfîrşeşte cu bine atunci cînd spui adevărul şi te ţii de promisiuni.
Carlo Collodi (pseudonimul lui Carlo Lorenzini; 1826-1890), ziarist și scriitor italian, este celebru pentru povestea lui Pinocchio, păpușa de lemn care a prins viață și a încîntat copiii din toată lumea. În 1881, Carlo încearcă să publice primele pagini din Pinocchio la secțiunea pentru copii a ziarului unui prieten. Povestea are succes și este publicată în foileton pînă în 1882. În 1883, apare în volum prima ediție a aventurilor lui Pinocchio, iar în 1892, prima traducere în limba engleză. În 1940 apare prima versiune animată, un film Disney devenit repede celebru. În tot acest timp, Collodi a continuat să scrie piese de teatru și povestiri și a fondat un ziar de satiră, Il Lampione, iar cărțile lui pentru copii au fost folosite ca material didactic. Moare în 1890, la Florenţa.
Lungul drum către Santa Cruz, de Michael Ende
Într-o zi mohorîtă de luni, Hermann, un băiețel de opt ani, o pornește ca în fiecare zi către școală, supărat că părinții nu-i mai dau atenție decît ca să-i spună ce nu face bine. Numai că, de data asta, drumul lui se transformă într-o aventură care îi dezvăluie o mulțime de posibilități. Ar putea să fugă din oraș și să devină gangster (Ooo, daaa, așa le-ar trebui părinților!) ori să lupte în Legiunea străină și să se umple de glorie, sau mai bine să călătorească în timp, să se îmbogățească (are-n buzunar șase mărci din care poate să facă un milion, știe și cum)… Sau să fie curajos și să salveze oameni aflați în primejdie, să se lupte cu șerpi uriași…
Michael Ende (1929-1995) este unul dintre cei mai populari autori germani de literatură pentru copii. A scris piese de teatru, poezii şi romane fantastice, dintre care multe au fost dramatizate sau ecranizate. Momo (1973; Polirom, 2012, 2016, 2017) a fost distins în 1974 cu Deutscher Jugendliteraturpreis. De acelaşi autor: Jim Knopf und Lukas der Lokomotivführer (1960), Lirum Larum Willi Warum (1978), Die unendliche Geschichte (1979; Poveste fără sfîrșit; Polirom, 2005, 2016), Der Spiegel im Spiegel. Ein Labyrinth (1984), Die Geschichte von der Schüssel und vom Löffel (1990).