Oferta de studii pentru master şi doctorat a Universităţii Tehnice, prezentată studenţilor ieşeni

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” invită studenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din Iași să descopere avantajele unui master sau ale unui doctorat în domeniul tehnic. Astfel, între 14 și 18 mai, în Sala Pașilor Pierduți a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, între  9.00 și 15.00, vor fi amenajate standuri la care toate facultățile Politehnicii ieșene își vor prezenta oferta pentru master și doctorat, fiind prima acțiune de promovare comună realizată la nivel instituțional de către Universitatea Tehnică a celor două cicluri Bologna. „Acțiunea este dedicată popularizării ofertei educaționale a universității în ceea ce privește ciclurile al doilea și al treilea de pregătire a studenților. Încercăm să aducem în spațiul public programele noastre și să atragem atenția studenților din anii terminali de la licență din întreg centrul universitar Iași asupra ofertei educaționale a universității noastre. Studenților noștri le sunt asigurate condiții bune de cazare, dar și burse și posibilități de dezvoltare profesională – luăm în calcul toate aspectele astfel încât traseul profesional al unui student în Politehnică să fie cât mai complet”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Instituţia ieşeană de învăţământ superior pregătește mai multe locuri decât în anii anteriori. Astfel, la master vor fi 1.870 de locuri la buget la cele zece facultăți, cu aproximativ 123 mai multe decât în anul anterior, și 141 de locuri bugetate la doctorat, câte au fost și anul trecut. Există o ofertă de peste 80 de programe de master în limba română și în limba engleză, cât și 13 domenii de doctorat cu aproximativ 200 de conducători, dintre care 100 de titulari. „Paleta programelor de master a universității noastre este generoasă, cu o largă adresabilitate atât pentru domeniile tehnice, cât și pentru domeniile de interferență. De fapt, strategia facultăților a fost să dezvolte și să acrediteze programe de master de interfață, dedicate nu doar absolvenților ciclului propriu de licență, dar și specialiștilor din domenii conexe. Fiecare program de masterat sau de doctorat este inclus într-un domeniu prioritar de dezvoltare asumat la nivelul Uniunii Europene, astfel încât competențele căpătate fac ca absolvenții noștri să se poată integra cu ușurință în activitățile derulate de companiile sau firmele din țară și străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. (E.M.)