Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat joi furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora.
Solicitarea CNAS vine în contextul fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informativ.
„Pentru data de 3 mai, în care PIAS a fost indisponibilă pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 207 – 210 din HG 140/2018 şi ale art. 40 – 42 din HG 155/2017. În acest sens, pentru raportarea, validarea şi decontarea serviciilor afectate de această indisponibilitate, a fost emis ordin al preşedintelui CNAS (909/04.05.2018), conform prevederilor legale mai sus menţionate. Totodată, având în vedere că şi ulterior perioadei respective unele componente ale PIAS nu au funcţionat în parametri normali, la ora actuală, la nivelul CNAS, se ia în calcul ca pentru întreaga perioadă în care s-au înregistrat probleme în funcţionarea sistemului informatic transmiterea şi validarea serviciilor acordate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să se facă în conformitate cu regulile aplicabile pentru perioadele de indisponibilitate a PIAS. În acest context, CNAS solicită furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora”, precizează CNAS într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, circumstanţele apariţiei problemelor în funcţionarea PIAS, imediat după încetarea unui contract de mentenanţă, vor fi clarificate cu aportul unor specialişti.
Totodată, CNAS afirmă că se preocupă de asigurarea mentenanţei acelor componente ale PIAS care, în prezent, nu mai sunt acoperite contractual, iar specialiştii IT din cadrul instituţiei depun toate eforturile în vederea soluţionării disfuncţionalităţilor apărute, acestea putând fi semnalate de furnizorii de servicii de sănătate aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate la adresa de e-mail suport.siui@casan.ro.
„CNAS reiterează, pe această cale, angajamentul său ferm de continuare a dezvoltării şi de perfecţionare a funcţionalităţii PIAS, ca instrument de raportare, validare şi control asupra serviciilor de sănătate decontate din fonduri publice, acesta fiind de altfel unul dintre cele mai mari şi mai întrebuinţate sisteme informatice din România, cu peste 70.000 utilizatori şi peste 700.000 de servicii medicale raportate şi validate zilnic, din care circa 200.000 sunt prescripţii medicale”, se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES