Victor Ponta şi Dan Şova, ACHITAŢI în prima instanţă, în dosarul Turceni-Rovinari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, în primă instanţă, achitarea lui Victor Ponta şi a lui Dan Şova în dosarul Turceni-Rovinari. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA.

Fostul premierul Victor Ponta a declarat, joi, după ce a fost achitat în primă instanţă în dosarul Turceni Rovinari, că nu are niciun sentiment negativ faţă de toţi cei care timp de trei ani s-au bucurat de răul său, deşi ştiau ce este nevinovat.

”Mă bucur că în Romania se poate face dreptate. Îmi pare rău de faptul că asemenea abuzuri şi înscenări s-au petrecut şi se petrec încă în ţara noastră şi mă bucur că există judecători care rezistă la toate presiunile şi îşi fac datoria de a aplica legea! Îi mulţumesc avocatului meu Florin Surghie şi tuturor celor care au crezut tot timpul în nevinovăţia mea şi nu am niciun sentiment negativ faţă de toţi cei care timp de 3 ani s-au bucurat de răul meu deşi ştiau că sunt nevinovat”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

El şi-acerut scuze mamei sale, soţiei, Daciana, precum şi celorlalţi din familia sa, care ”au avut cel mai mult de suferit din cauza activităţii sale politice”.

 

”Dincolo de cei trei ani de ”umilinţe”, de pierderea funcţiei de preşedinte al PSD şi cea de Prim Ministru, aş vrea să se gândească toată lumea dacă este normal să trăim într-o ţară în care Kovesi, uncheşelii şi portocalii săi comit abuzuri, falsifică probe şi încalcă legea şi te fac “penal” pentru interesele lor meschine şi dacă este normal să nu răspundă niciodată pentru aceste infracţiuni. Am învăţat foarte mult din această perioadă dureroasă – o să ţin minte această lecţie în toată activitatea mea viitoare”, a adăugat Ponta.

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Laurenţiu Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) la data faptelor, şi Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al CET, aceştia fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Un alt inculpat, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), a fost condamnat la 4 ani de închisoare.

În cazul fostului premier Victor Ponta, judecătorii au decis achitarea pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Fostul ministru Dan Şova a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Decizia judecătorilor nu este definitivă.

La ultimul termen din proces procurorul DNA a cerut pedeapsă cu executare pentru fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova, ambii fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor Ponta a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA ”Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o ”convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect ”conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”. Convenţia a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară.

”Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Şova Dan-Coman s-a înţeles cu inculpatul Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes). În data de 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA Şova şi Asociaţii alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes)”, arată procurorii DNA în comunicatul de presă transmis în 2015.