Comisarul european, Corina Creţu, i-a transmis, pe 25 aprilie, premierului Viorica Dăncilă, miniştrilor Lucian Şova şi Rovana Plumb, o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la riscul dezangajării fondurilor UE, potrivit documentului prezentat, luni, de PNL.
„Mă adresez dumneavoastră cu privire la situaţia actuală a investiţiilor din domeniul transporturilor, ca parte a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020. Având în vedere că ne apropiem de jumătatea actualei perioade de programare şi că este momentul în care serviciile Comisiei încep pregătirile pentru următoarea perioadă de programare, sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România. (…) În acest sens autorităţile române vor trebui să acorde o atenţie deosebită exerciţiilor bugetare pentru doua fază se vor apropia de finalizare iar noile proiecte riscă a fi încă în faza de demarare, fără să genereze cheltuielile necesare”, afirmă comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în scrisoarea adresată ministrului Transporturilor, Lucian Şova, ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi premierului Viorica Dăncilă.
Creţu atrage atenţia că până în prezent doar patru noi mari proiecte majore pentru sectorul feroviar au fost depuse în intervalul 2014-2018, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la faza incipientă în care se află proiectele.
„Pregătirea şi prezentarea de proiecte noi pentru perioada de programare actuală a fost mult întârziată. Până în prezent, numai patru proiecte majore au fost depuse într-un interval de timp de patru ani: tronsonul de cale ferată Radna-Gurasada-Simeria (1 306 milioane EUR din Fondul de coeziune, aprobat), autostrada Sebeş-Turda faza II (272 de milioane EUR din FEDER, aprobat), autostrada Câmpia Turzii-Ogra-Târgu-Mureş (247 milioane EUR din Fondul de coeziune, în curs de evaluare) şi Magistrala 6 a reţelei de metrou din Bucureşti (657 milioane EUR din Fondul de coeziune, în curs de evaluare). Recent, autorităţile române au anunţat o listă de proiecte majore de transport pe care doresc să le înainteze Comisiei în 2018, printre care: Podul peste Dunăre de la Brăila, DN73 Braşov-Piteşti (faza a doua), SibiuPiteşti loturile 1 şi 5, eventual, Craiova-Piteşti, autostrada Transilvania şi varianta de ocolire Bacău. Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire spre a fi înaintate Comisiei, dar în acelaşi timp îmi exprim îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de maturitate al acestora”, se mai arată în scrisoare.
„Faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă şi prin urmare, concentrată pe un număr limitat de investiţii, înseamnă că întârzierile înregistrate în implementarea acestor câteva proiecte ar putea conduce la dezangajări imediate în anul respectiv, periclitând astfel nu numai axele prioritare pe transport din cadrul POIM — ţinând cont de aşteptările din sfera acestor proiecte şi sumele aflate în joc — cât şi politica de coeziune în România în general”, potrivit sursei citate.
„Se vede slaba capacitate de a atrage finanţarea pusă la dispoziţia ţării noastre prin programul 2014-2020, 1,5 miliarde euro alocate România pentru sectorul transporturilor. Sunt convins că se află de două săptămâni pe masa celor doi miniştri, dar nu a fost făcută publică. Tonul acestei scrisori e unul imperativ pentru autorităţile de la Bucureşti. Spun foarte clar vom că pierde bani pentru infrastructură pentru că autorităţile nu sunt capabile să preagătească proiectele. Noi îi cerem doamnei Viorica Dăncilă să-şi depună mandatul din fruntea Executivului, iar cu ea să plece şi cei doi miniştri Lucian Şova şi Rovana Plumb. Eşecul nu mai poate fi tolerat”, a spus deputatul PNL Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, în conferinţa de presă de luni în care a fost prezentată scrisoarea Corinei Creţu.