Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al partidului, că preşedintele Klaus Iohannis atacă şi chiar sabotează orice acţiune a guvernului care nu este pe placul său şi s-a întrebat ce mai pregăteşte şeful statului pentru a obţine demisia premierului Viorica Dăncilă.
”În legătură cu ultima ameninţare a preşedintelui Iohannis la adresa primului ministru Viorica Dăncilă este continuarea unui plan, a unui set de acţiuni ale preşedintelui îndreptate împotriva guvernului. Orice acţiune internă, externă pe care o face Guvernul şi care nu este pe placul preşedintelui sau care nu îi profită preşedintelui este atacată, subminată, chiar sabotată. Şi în cazul Israerlului şi în cazul vizitei de la Vatican şi în cazul minciunilor spuse despre rezultatele economice preşedintele subminează România”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a făcut referire la demisia lui Victor Ponta, precizând că a fost rezultatul unui „dosar politic”.
”Ne aducem aminte că în 2015 preşedintele României a insistat şi a făcut presiuni ca premierul Victor Ponta să-şi dea demisia. A ieşit şi a spus că a fost nevoie să moară oameni ca să apară aceasta demisie. Acea demisie a fost rezultatul unui dosar politic, unui fals judiciar, care s-a dovedit zilele trecute şi ne punem întrebarea legitimă – cu această nouă campanie insistenţă a demisiei dlui PM Dăncilă – ce ne mai pregăteşte Iohannis şi ai lui pentru a se întâmpla această demisie?”, a adăugat liderul PSD.
MEDIAFAX