UN CUIB DE BANDIȚI

Suntem învățați să credem că legea nu acceptă nici un fel de negocieri, de concesii, tratamente preferențiale. Se spune chiar: ”unde-i lege nu-i tocmeală”. Este prevăzut în texul Constituției: ”Nimeni nu este mai presus de lege”. Astfel de texte ferme și lipsite de ambiguităţi ne face să fim convinși de imperativul ”Toți suntem egali în fața legii!” Totul în această direcție devine de esență axiomatică. Nu mai este nevoie de nici un fel de demonstrație, de nici un fel de explicație. Avem garanția că realitatea unor astfel de texte se regăsește în viața noastră cea de toate zilele. Oare așa să fie?!  Într-adevăr, întrebarea ar trebui să fie redundantă, doar că nefireasca realitate ne dă și de această dată șah. În centrul atenției țării apar două spații complementare: piața publică și instituţia statului de drept. În timp ce manifestanții din piața publică a țării încearcă să facă un scut în fața modificărilor pe care Parlamentul este obligat să le aducă legilor Justiției (în urma unor decizii de neconstituționalitate sesizate de Curtea Constituțională), instituţiile statului de drept, responsabile de acest domeniu, fac tot posibilul de a se opune ducerii la îndeplinire a deciziei obligatorie a Curții Constituționale a României.

După decaparea nucleului decizional al celor care au ajuns să se manifeste deasupra legii, pentru care legea era doar un ornament, care să le înfrumusețeze ambiental viața, după deconspirarea celor care au semnat fel de fel de înțelegeri, ce excedau cadrul legal, dar care îi ajuta să conducă țara după voia lor, (chiar dacă poporul și-a ales conducătorii), iată că încep să apară erorile și personale care le-au făcut, astfel încât ca să existe eliberarea unor funcții în care ocupanții lor deveniseră incomozi pentru ”staul paralel”. Astfel, procesul intentat lui Victor Ponta, în timp ce acesta era prim ministrul României, s-a terminat cu achitarea lui Victor Ponta. Judecătorii ultimei instanței de la ICCJ au constatat că în cazul supus judecării nu a existat nici o infracţiune!  ”Nici o infracțiune” l-a făcut pe Victor Ponta să-și dea demisia din funcția de prim ministru, cu atât mai mult cu cât întreaga sa familie a fost purtată prin fața procurorilor, pe diferite motive dintre cele mai puerile și false în profunzimea lor.  Victor Ponta câștigă un proces care ar trebui să arunce în aer întreaga Justiție română, chiar dacă, paradoxal, justiția este aceea care i-a făcut în cele din urmă dreptate. Procurorii, cei care au adus în acuzare probe false, cei care au încălcat legea, ei Ar trebui cu nume și prenume să răspundă penal, dar și material. Deja, chiar dacă nu există încă o autoritate a lucrului judecat în această speță, prin care să bagi la pușcărie un procuror pentru reaua voință demonstrată în instrumentarea unui dosar, pentru încercarea de trimitere la închisoare a unui nevinovat, este timpul ca pedeapsa să facă legea, ea să fie la fel de rațională și față de procurori și judecători, atunci când achitarea este decisă de instanțele de judecată internaționale.

Nu vom avea o Justiției independentă, așa cum se dădeau de ceasul morții membri CSM, atunci când cineva își permitea să critice o decizie aberanță a procurorilor sau a instanțelor de judecată de fond.

Faptul că, alături de Victor Ponta au mai fost achitați și alți inculpații din principalele dosare de mare corupție, cu care Laura Codruța Kovesi a defilat ani la rândul, ca fiind marea luptătoare împotriva corupţiei, posesoarea importantelor distincții ale cancelariilor lumii (care întâmplător aveau interese majore în economia românească), ne obligă să ne dezmeticim, să ne luăm în serios calitatea fundamentală de cetățean responsabil al statului. Nu vorbim despre tot felul de partizanate. Nu vorbim că ținem cu unii sau cu alții. Vorbim doar despre ceea ce se întâmplă profunzimea țarii. Despre neîncrederea oamenilor în Justiție. Despre spaima care începe din nou să se răspândească spre talpa țării, chiar și numai pentru că există deja teama de a fi singur. Dacă i s-au întâmplat fărădelegi lui Victor Ponta, pe când era prim ministru și nu șomer, cum să creadă el, neica nimeni, că va mai fi apărat de cineva? Că va găsi în țara asta, cu o astfel de Justiție, dreptate. Există și această percepție că el, omul nimănui, dacă va intra în coliziune frontală cu un șmecher și nu neapărat cu un Uncheșelu sau Negulescu, în condițiile actuale, este un om pierdut! Este timpul ca să se întâmple și ceva bun în România. Ceva sigur, pus în slujba țării, în primul rând. O țară fără justiție este o țară pierdută. O țară fără o justiție dreaptă, bazată pe litera și spiritul legii ajunge să fie un cuib de bandiți!

ADI CRISTI