Municipalitatea ieşeană va implementa în perioada următoare proiectul privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează Spitalul Clinic de Recuperare. „Eficienţa energetică reprezintă un obiectiv prioritar al Comisiei Europene, care a fost reiterat şi în cadrul întâlnirii care a avut loc la Bacău, la începutul acestei săptămâni, la care au fost prezenţi, alături de primari ai oraşelor din România, înalţi reprezentanţi ai Uniunii Europene, în frunte cu Carsten Rassmunsen, comisar pentru România al Comisiei Europene. În cadrul conferinţei cu tema „Investiţii urbane în Europa, provocare pentru schimbare” un accent deosebit a fost pus, printre altele, pe problema eficienţei energetice a clădirilor de utilitate publică. În acest sens, proiectul privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a Spitalului Clinic de Recuperarare de la Iaşi reprezintă un exemplu. Printr-o Hotărâre de Guvern, am reuşit să introducem toată zona respectivă în ceea ce se numeşte zonă balneclimaterică, adresabilitatea spitalului depăşind cu mult graniţele ţării”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Proiectul „Eficientizare Energetică Spital Clinic de Recuperare Iași” a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene, Axa Prioritară 3: „Sprijinirea tranzitului către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Prioritatea de investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”. Lucrările de eficientizare energetică a clădirii includ termoizolarea anvelopei clădirii și repararea trotuarelor, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire și sisteme energie regenerabilă (geotermal și aerotermal), îmbunătățirea randamentului aferent instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B, a distribuției principale din subsol, a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj ale lifturilor, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuire corpuri iluminat cu lămpi cu led și înlocuirea generatorului de abur și izolarea conductelor cu vată minerală cu protecție tablă. Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului de Recuperare de la clasa energetică D la clasa energetică B. În urma implementării lucrărilor aferente acestui program, vor rezulta: un nivel anual specific al gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) de la 0,134167 (valoare la începutul implementării proiectului) la 0,04779 (valoare după implementarea proiectului), un consum anul de energie primară (kWh/an) de la 8.462.004,777 la 2.721.002,216, un consum anual specific de energie primară (din surse regenerabile) (kWh/m2/an) de la 507,375 la 163,149. Valoarea investiției se ridică la 18.973.744,24 lei, inclusiv TVA, din care 698.000 de lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului. Durata implementării proiectului este de 36 de luni. „Sperăm să fie de bun augur acest proiect, sperăm să aibă succes în ceea ce priveşte creşterea calităţii actului medical. Nu este singura investiţie pe care o realizăm acolo. Mai avem un proiect care prevede reparaţia capitală a etajelor 4, 5 şi 6 ale clădirii de la Spitalul Clinic de Recuperare, la care se adaugă finalizarea unor dotări medicale”, a adăugat primarul Mihai Chirica. Cu cele 560 de paturi, Spitalul Clinic de Recuperare este al doilea ca mărime, după Spitalul Clinic Judeţean „Sfântul Spiridon”. (Edmond Macri)