Peste 70% dintre spectatorii cinematografelor din România sunt concentraţi în 10 oraşe

 

Peste 70% dintre spectatorii cinematografelor din România sunt concentraţi în 10 oraşe, numărul de spectatori înregistraţi în cinematografe fiind, în 2017, de 13,9 milioane, în creştere cu 6,4% faţă de anul precedent, conform unei analize de specialitate, remisă AGERPRES.

Cele mai mari pieţe cinematografice din România sunt Bucureşti (circa cinci milioane de spectatori în 2017), Cluj-Napoca (918.022), Constanţa (824.477) şi Timişoara (802.416), care concentrează 54% din cerere.

La finalul anului 2017, 41 de centre comerciale din România aveau un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 7,8. În medie, dezvoltatorii au amenajat câte o sală de cinematograf la fiecare 5.000 de metri pătraţi închiriabili ai centrului comercial, conform analizei realizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

„Industria cinematografică a beneficiat din plin de pe urma dezvoltării centrelor comerciale din ultimii ani, ţinând cont de faptul că în 2017 aproximativ 90% din sălile de cinematograf din România se regăseau în cadrul mallurilor, care de altfel au atras şi peste 90% dintre spectatori. Investiţiile în cinematografe sunt extrem de ridicate, dar acestea aduc beneficii substanţiale pentru imaginea şi traficul centrelor comerciale, întregind totodată componenta socială din ce în ce mai puternică a acestora’, spun analiştii.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din oraş, pe primele locuri se situează Suceava (3,14 vizite/locuitor în 2017), Constanţa (2,9), Deva (2,84), Cluj-Napoca (2,83) şi Bucureşti (2,63).

Pe primele locuri în ceea ce priveşte creşterea numărului de spectatori faţă de anul 2016 se află Bistriţa (+229%), Târgovişte (222%), Piatra Neamţ (213%) şi Vaslui (165%), patru oraşe în care nu existau cinematografe funcţionale în 2015, reintrând în circuit un an mai târziu. Pe următoarele locuri în topul creşterilor se află Galaţi (59,4%), Craiova (30%) şi Târgu Jiu (26,7%).

Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,53 spectatori/loc/zi), Bistriţa (1,44 spectatori/loc/zi) şi Satu Mare (1,4 spectatori/zi), Oradea (1,18 spectatori/loc/zi) şi Sibiu (1,15 spectatori/loc/zi). AGERPRES