Ministrul de interne belgian: Atacatorul din Liege ucisese un om în ajun

 

Bărbatul care a ucis marţi trei oameni în oraşul belgian Liege omorâse un altul cu o zi înainte, a declarat ministrul de interne al Belgiei, Jan Jambon, la postul RTL, informează miercuri dpa.

Marţi dimineaţa, bărbatul a atacat şi ucis doi poliţişti în Liege, precum şi un tânăr de 22 de ani. El s-a refugiat într-un liceu, de unde a tras câteva focuri de armă asupra forţelor speciale, înainte de a fi împuşcat şi ucis.

Întrebat cu privire la motivaţia acestuia, Jambon a spus la RTL, potrivit agenţiei de presă Belga: „Ar putea fi vorba despre radicalizare, dar şi de faptul că el nu mai avea perspective în societatea noastră, din cauza unei crime pe care o comisese cu o zi înainte”.

Surse din cadrul poliţiei au anunţat deja că atacatorul ar fi putut fi implicat în uciderea unui bărbat luni noaptea, în provincia din sudul Belgiei, Luxemburg, potrivit Belga. Bărbatul ucis fusese condamnat pentru trafic de droguri. AGERPRES