O metodă care ar putea să contribuie la regenerarea smalţului dentar, creată de cercetătorii britanici

Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au anunţat vineri că au creat în laborator un material care ar putea să contribuie la regenerarea smalţului dentar, prevenind astfel apariţia cariilor şi a gingiilor sensibile, informează PA.

Acoperind partea externă a dinţilor, smalţul este cel mai dur ţesut din corpul uman, putând să reziste la temperaturi extreme şi la atacurile acizilor din băuturi şi alimente, caracteristici care îl ajută să reziste intact timp de mai multe decenii.

Dar, spre deosebire de alte ţesuturi din organism, odată ce este distrus, smalţul dentar nu se mai poate regenera – cauzând dureri şi pierderi ale dinţilor pentru aproximativ 50% din totalul populaţiei mondiale.

Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au anunţat însă că au reuşit să dezvolte o nouă metodă de „creştere” a unui material mineralizat, ce ar putea să deschidă calea spre regenerarea unor ţesuturi dure, precum smalţul dentar şi oase.

Sherif Elsharkawy, medic stomatolog şi unul dintre autorii principali ai studiului, a declarat: „Aceasta este o descoperire interesantă, deoarece simplitatea şi versatilitatea platformei de mineralizare deschide oportunităţi noi pentru a trata şi a regenera afecţiunile dentare”.

„De exemplu, am reuşit să producem bandaje rezistente la acid, care se pot infiltra, mineraliza şi proteja tubulii dentari expuşi (canale microscopice, n.r.) din dinţii umani, în cadrul tratamentului împotriva hipersensibilităţii dentare”, a adăugat acelaşi medic stomatolog.

Cercetătorii britanici au descoperit o proteină care este capabilă să declanşeze creşterea unor cristale, într-o manieră similară felului în care cresc cristalele minerale atunci când smalţul dentar se dezvoltă în organismul uman.

Alvaro Mata, coordonatorul studiului, consideră că „descoperirea-cheie” a constat în găsirea unei modalităţi eficiente de exploatare a acelor proteine pentru a controla şi a ghida procesul de mineralizare.

Experţii consideră că noul studiu, publicat în revista ştiinţifică Nature Communications, are potenţialul de a fi utilizat într-o varietate de feluri în medicina regenerativă.AGERPRES