Mercedes-Benz declarat furat în Germania, descoperit la P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes-Benz GLA, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania. La sfârșitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, V.S., cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes Benz, cu platformă pe care transporta un autoturism marca Mercedes-Benz GLA. „Cu ocazia verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul transportat figurează ca fiind furat, semnalare introdusă de către autoritățile din Germania.  Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preluat autoturismul împreună cu documentele acestuia, de la un bărbat din municipiul Ploieşti, urmând să-l transporte în R. Moldova. Acesta a mai declarat că nu avea cunoştinţă că mașina figura ca fiind furată.  În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 125.510 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi. (E.M.)