Experții Băncii Mondiale (BM) au apreciat, în cadrul unei întrevederi la Ministerul Economiei și Infrastructurii, acțiunile autorităților Republicii Moldova pentru lansarea Ghișeului Unic în luna iunie, precum și pașii întreprinși în vederea implementării Proiectului Ameliorarea Completivității II (PAC II), informează MOLDPRES.
Măsurile întreprinse pentru lansarea Ghișeului Unic, precum și etapele implementării PAC II au fost evaluate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrevederea cu echipa Băncii Mondiale, condusă de Anna Akhalkatsi, manager de Țară. La discuții au mai participat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, și experți din domeniu.
În context, au fost evaluate rezultatele realizării reformelor instituționale și implementării celor trei componente ale PAC II – reforma cadrului regulator, dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) și sporirea accesului la finanțare.
„Un obiectiv asumat de Guvern este creșterea competitivității la export a întreprinderilor beneficiare și facilitarea legăturilor cu piețele de desfacere. În acest sens, Ministerul Economiei și instituțiile responsabile din domeniu continuă implementarea reformei regulatorii pentru a reduce povara cadrului de reglementare asupra agenților economici. La fel, pentru susținerea antreprenorilor, se întreprind măsuri pentru îmbunătățirea accesului la finanțare pe termen mediu și lung”, a menționat Chiril Gaburici.
În aceeași ordine de idei, experții BM au menționat necesitatea consolidării capacității instituționale a ODIMM și MIEPO, pentru a dezvolta și facilita creșterea întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, experții au discutat modalitățile de acordare a granturilor de co-finanțare agenților economici privați din sectorul IMM, în special pentru implementarea proiectelor de îmbunătățire a afacerilor axate pe sporirea competitivității la export.
Totodată, au fost stabilite prioritățile pe domeniile cheie ale economiei naționale, pentru sporirea accesului la finanțarea sectorului privat. În acest scop, au fost examinate modalitățile de acordare de către instituțiile financiare a creditelor pentru capital circulant și investiții, necesare întreprinderilor beneficiare. Reprezentanții BM au afirmat că Ministerul Economiei și Infrastructurii va beneficia de asistență tehnică pentru elaborarea modelelor de finanțare a lanțurilor valorice.
Secretarul de stat, Vitalie Iurcu a menționat că sistemul automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive va permite eliberarea a circa 150 de acte permisive prin intermediul platformei SIAGEAP și astfel, va deveni mai simplă gestionarea și dezvoltarea unei afaceri.