Elena Udrea, dată OFICIAL în urmărire generală de Poliţia Română

Elena Udrea este urmărită general, în mod oficial, de Poliţia Română, după ce instanţa supremă a condamnat-o la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute.

Pe site-ul Poliţiei Române a apărut poza fostului ministru al Dezvoltării, iar la motivul urmăririi generale este listat mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I a Penală, după decizia instanţei supreme. Tot pe site, se arată că faptele pentru care Elena Udrea este căutată sunt luare de mită şi abuz în serviciu.

Poliţia Română a primit, de la Tribunalul Bucureşti, documentele referitoare la Elena Udrea, urmând a fi dată în urmărire internaţională, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. De asemenea, urmează a fi informate şi autorităţile din Costa Rica, pentru a confirma că fostul ministru al Turismului încă se află în acel stat.

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internaţională. Durata extrădării ţine de legislaţia din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.

„Extrădarea este posibilă chiar dacă nu avem tratat bilateral de extrădare cu Republica Costa Rica, acesta este primul mesaj. Extrădarea e posibilă chiar în lipsa unui tratat bilateral în domeniul extrădării. În primul rând, e necesar ca persoana condamnată ce urmează să fie extrădată în urmărire internaţională. În al doilea rând, darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, la solicitarea instanţei emitente a mandatului de arestare. Instanţa emitentă a mandatului de arestare urmează să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru a solicita Ministerului Justiţiei să fie dată în urmărire internaţională. În acest moment, nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima dată, în temeiul curtoaziei internaţionale cu asigurarea reciprocităţii. Vreau să subliniez că în prezent nu am avut un astfel de caz de extrădare din Republica din Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află în derulare un alt caz de extrădare din Costa Rica. Altul decât cel la care facem referire. A doua procedură – se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. (…) Aici trebuie de verificat: domeniul de reglementare a respectivei convenţii la care România şi Costa Rica să fie parte, domeniile de reglementare să se circumscrie tipologiei naturii infracţiunii comise de către cel care urmează să fie extrădat în baza respectivelor convenţii. Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica”, a spus ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul unei declaraţii de presă.

Toader a mai spus că, până în acest moment, Ministerul Justiţiei nu a primit nicio informare în privinţa extrădării Elenei Udrea.

Potrivit procedurii, după ce instanţa emite mandatul european de arestare, reprezentanţii Poliţiei Române informează autorităţile din Costa Rica în legătură cu situaţia Elenei Udrea. Autorităţile din acel stat o reţin sau o arestează provizoriu pe Udrea, timp în care Ministerul Justiţiei din România efectuează demersurile necesare astfel încât fostul ministru al Turismului să fie extrădat în ţară. După acest pas, autorităţile din Costa Rica urmează să aprobe, pe baza documentelor emise de Ministerul Justiţiei român, extrădarea Elenei Udrea, după care o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se va deplasa în acel stat pentru a o aduce în ţară.