Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi sprijină angajatorii care au deficit de forţă de muncă, subvenţionând organizarea de programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, cu finanţare din fonduri europene structurale. Potrivit legii, aceştia pot primi lunar, la cerere, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic, o sumă egală cu 1.125 lei. „Formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă oferă persoanelor cu vârsta peste 16 ani posibilitatea de a obţine o calificare în sistemul de formare profesională a adulţilor, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării iar angajatorilor să îşi asigure forţa de muncă calificată, de calitate, în funcţie de cerinţele proprii. Statutul de ucenic îi conferă acestuia toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii şi beneficiază de dispoziţiile legale aplicabile celorlalţi salariaţi, în măsura în care acestea nu sunt contrare statutului ucenicului”, afirmă Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iaşi. Durata contractului de ucenicie la locul de muncă nu poate fi mai mare de 3 ani şi mai mică de 12 luni, în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, iar evaluarea şi certificarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind formarea profesională a adulţilor. Angajatorii interesaţi în organizarea uceniciei la locul de muncă sunt invitaţi la sediul AJOFM Iaşi, str. Cucu, nr.1 pentru a beneficia de sprijinul financiar şi consultanţă de specialitate. (E.M.)