Dr. Gabriel Oniscu: Transplantul este singura şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi

Transplantul este singura şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi, a declarat joi, la Iaşi, medicul Gabriel Oniscu, secretarul Societăţii Europene de Transplant.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la un forum internaţional privind transplantul, medicul primar Gabriel Oniscu a subliniat importanţa unei bune pregătiri a personalului medical în acest proces, dar şi a populaţiei, care „trebuie să fie la curent cu faptul că donaţia de organe este un lucru normal la sfârşitul vieţii, dar se poate întâmpla şi la începutul ei”.

Medicul, care predă la Universitatea din Edinburg, a menţionat că în Marea Britanie, jumătate din transplanturile renale sunt de la donatori vii, lucru pe care ar dori să îl promoveze şi în România. Acesta a fost unul dintre motivele organizării la Iaşi a unui curs unic în România.

„Organizăm la Iaşi un curs unic, în care toate aspectele legate de transplant sunt dezbătute, începând de la cum se realizează o listă de transplant, un centru de transplant, probleme psihologice, probleme chirurgicale, urmărirea transplantului, a complicaţiilor. Este un curs de la A la Z, cum puţine sunt în Europa”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, prof.univ.dr Adrian Covic, preşedintele Centrului de Transplant Renal Iaşi.

Cu ocazia acestui curs a fost organizată şi o intervenţie live, un transplant renal efectuat, în premieră, prin metoda laparoscopică.

„Am avut onoarea de a avea printre noi doi reputaţi specialişti. Au făcut o recoltare de la un donator viu prin metoda laparoscopiei. Intervenţia a fost transmisă live cursanţilor, unii dintre ei reputaţi chirurgi din ţară şi din afara ţării”, a precizat prof.univ.dr Adrian Covic.

La rândul său, profesorul Gabriel Oniscu a declarat că intervenţia laporoscopică nu a fost deloc uşoară. Ea a fost posibilă după ce o mamă, în vârstă de 60 de ani, a donat un rinichi fiului său, care făcea dializă de trei ani de zile.

„Au fost foarte multe greutăţi, de la organizarea din punct de vedere al discuţiei despre risc pentru donator şi beneficiar, şi câteva dificultăţi tehnice care fac parte din transplantul de zi cu zi. Pentru noi, ca şi chirurgi, siguranţa donatorului este esenţială. Au fost dificultăţi în organizarea investigaţiilor intraoperatorii şi câteva dificultăţi tehnice, pentru că anatomia nu este întotdeauna ca în cărţi. Vârsta nu este un impediment pentru a dona. Nu contează cât de în vârstă eşti ca donator dacă rezultatele sunt favorabile”, a declarat profesorul Gabriel Oniscu de la Universitatea din Edinburg.

Potrivit medicilor, în urma unei astfel de intervenţii chirurgicale, avantajele sunt mai mari. Unul dintre avantaje vizează perioada de recuperare, care este de 4-5 zile, faţă de 7-8 zile, iar un altul este reprezentat de faptul că echipa este mult mai mică.

Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN), prin proiectul Sister Renal Center şi Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT), în colaborare cu Societatea Română de Nefrologie, organizează, joi şi vineri, la Iaşi, Forumul de Transplant Renal. La evenimentul care se adresează profesioniştilor din domeniul transplantului renal din Sud-Estul Europei participă peste 100 de participanţi.

În cadrul Forumului de Transplant sunt abordate teme precum: incompatibilităţi şi alte complicaţii între donatori şi destinatari, provocări actuale ale unui program de transplant renal, despre imunosupresie şi biomarkeri şi despre histologia transplantului.

Printre speakeri internaţionali sunt nume consacrate în lumea internaţională a medicinei precum: Christine Jansen, Gabriel Oniscu, Paul Phelan, John Terrace, David Turner (Edinburgh, Marea Britanie), Jen Lumsdaine (Falkirk, Marea Britanie), Patrick Mark (Glasgow, Marea Britanie), Umberto Maggiore (Parma, Italia), Emma Massey (Rotterdam, Olanda), Maarten Naesens (Leuven, Belgia), Rainer Oberbauer (Viena, Austria), Olivier Thaunat (Lyon, Franţa).

Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN) este o organizaţie mondială, care are drept scop, prin programele sale, îmbunătăţirea sănătăţii renale la nivel global.

Programul ISN Sister Renal Center (SRC) ajută la perfecţionarea modului în care nefrologia este practicată în ţările în curs de dezvoltare, prin conectarea centrelor renale şi a unităţilor emergente cu centre de excelenţă din lumea dezvoltată. AGERPRES