Caravana UAIC a ajuns în 113 licee din diferite regiuni ale țării

Echipe formate din profesori şi studenţi de la cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, dar și reprezentanți ai serviciilor administrative ale instituției, au oferit elevilor din clasele terminale detalii despre admiterea din acest an (facultăți, domenii, specializări, număr de locuri scoase la concurs) și despre facilitățile de care aceștia pot beneficia pe parcursul studenției: burse și posibilități de studiu în străinătate, condiții de studiu și de cazare, stagii de practică, etc., în cadrul ediţiei din acest an a „Caravanei UAIC”. Cu această ocazie, oferta academică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a fost prezentatăunui număr de aproxiamtiv 12.000 de elevi de la 115 licee din 42 de localități din județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea și, pentru prima dată, în liceele din Maramureș. „Tot în cadrul caravanei, cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoii de consiliere educațională a elevilor privind alegerea domeniului de studiu care li se potrivește, specialiștii din cadrul Departamentului Servicii pentru Studenți și Absolvenți al UAIC au organizat 27 de workshop-uri de orientare. În cadrul acestor întâlniri, elevii au putut afla cum să își aleagă facultatea și care sunt oportunitățile de carieră în funcție de domeniul de studiu pe  care intenționează să îl urmeze. Serviciile de consiliere educațională rămân în continuare disponibile elevilor, chiar și după încheierea Caravanei. Ei pot solicita organizarea de workshopuri pentru alegerea facultății de la Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți (servicii.studenți@uaic.ro)”, a afirmat Mihaela Onofrei, coordonator principal de credite la UAIC, vineri, într-o conferinţă de presă. Potrivit acesteia, în premieră, la inițiativa Iulius Management Center, în caravană au fost prezenți și reprezentanți ai companiilor din Iași (Accenture, Ness, Travis etc.), care au prezentat elevilor  multiplele posibilități de dezvoltare în carieră, atât pe termen lung, după finalizarea studiilor, cât și în timpul studenției, prin programele de internship derulate. (E.M.)