Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, a spus, luni, că i-a trimis o scrisoare mătuşii sale Margareta, Custodele Coroanei, în care arată că i-ar face o onoare deosebită ca ea şi unchiul lui să-i fie naşi la nunta cu Alina Maria Binder, care va avea loc în septembrie.
Nicolae Medforth-Mills, fost Principe al României, a vizitat, luni, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, în care au fost încoronaţi Regii Ferdinand şi Maria, iar apoi a fost întrebat, de jurnalişti, ce sentimente a avut vizitând o catedrală ctitorită de înaintaşii lui.
”Sunt foarte emoţionat, mă gândesc foarte mult la familia mea, mai ales anul acesta, nu numai pentru că este anul Centenar, ci pentru că o să mă căsătoresc în acest an şi mă gândesc la ei şi la tot ce au făcut pentru ţara noastră”, a spus Nicolae Medforth-Mills, potrivit Mediafax.
În ceea ce priveşte pregătirile pentru nunta care va avea loc în 30 septembrie la Sinaia, Nicolae Medforth-Mills a declarat că în fiecare săptămână stabilesc ceva nou.
”De fapt, săptămâna trecută am scris o scrisoare către mătuşa mea, Principesa Margareta, am întrebat dacă… ne-ar face o onoare, de fapt, să fie naşa şi unchiul meu să fie naşul nostru la nuntă. Şi aştept un răspuns acum”, a spus Nicolae Medforth-Mills.
Întrebat, de asemenea, dacă este optimist în ceea ce priveşte acceptarea invitaţiei făcute, Nicolae Medforth-Mills a răspuns că speră că se va întâmpla acest lucru şi ar fi o mare onoare, precizând că vor fi foarte fericiţi dacă va participa toată familia.