Papa Francisc a pledat joi pentru o ”schimbare de mentalitate” în politicile în materie de migraţie, subliniind rolul vital al cooperării internaţionale pentru ajutorarea migranţilor ”vulnerabili şi izolaţi”, informează AFP şi Reuters.
”Pentru a face front comun şi a da un răspuns fenomenului actual al migraţiei, este nevoie de ajutorul întregii comunităţi internaţionale, având în vedere că dimensiunea lui transnaţională excede capacităţile şi resursele multor state”, a pledat papa Francisc, într-un mesaj trimis participanţilor la un colocviu organizat la Vatican de Sfântul Scaun şi de Mexic, consacrat migraţiilor internaţionale şi la care au asistat numeroşi ambasadori acreditaţi la Vatican.
”O asemenea cooperare internaţională este importantă în fiecare etapă a migraţiei: din ţara de origine până la destinaţia finală, dar şi pentru a facilita o revenire sau un tranzit”, a subliniat suveranul pontif.
”În toate aceste faze, migrantul este vulnerabil, el se simte singur şi izolat. Înţelegerea acestui fapt este de o importanţă capitală dacă vrem să dăm un răspuns concret şi demn acestei provocări umanitare”, a mai arătat papa.
El a amintit că migraţia nu este o chestiune de ”cifre”, ci de ”persoane care au fiecare propria istorie, cultură, propriile sentimente şi aspiraţii”, şi care, indiferent de statutul lor, au nevoie de ”protecţie”.
În mesajul său, papa a insistat că ”este nevoie de o schimbare de mentalitate: să se treacă de la a-l considera pe celălalt drept o ameninţare pentru confortul nostru la o recunoaştere a unei persoane ale cărei experienţă de viaţă şi valori pot contribui substanţial la îmbogăţirea societăţii noastre”.
Papa Francisc l-a primit joi, la Vatican, pe cardinalul Antonio Canizares Llovera, arhiepiscopul Valenciei, oraşul unde sunt aşteptate să sosească în zilele următoare nava umanitară Aquarius şi două vase italiene, cu 629 de migranţi la bord, cărora Malta şi Italia le-au refuzat debarcarea pe teritoriile lor. AGERPRES