Romgaz a participat la procesul de rezervare a capacităţii conductei care transportă gaze naturale din România în Ucraina, a declarat, luni, Vasile Ciolpan, director în cadrul producătorului naţional de gaze Romgaz.
„Am participat la această rezervare de capacitate neangajantă pentru că am vrut să vedem rezultatul, am vrut să vedem participanţii, vrem să vedem rezultatul. Încă nu ştim răspunsul, ştim doar că această capacitate a fost supralicitată. Trebuie să fim pregătiţi pentru ipostază şi să ştim ce fac ceilalţi competitori pentru a ne pregăti planurile strategice la realităţile care urmează”, a spus Ciolpan, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice, organizată de revista Capital.
În opinia sa, punctul de transport România-Ucraina va face parte pe viitor din coridorul de gaze care va traversa România de la nord la sud.
Pe data de 18 mai, Ukrtransgaz, operatorul reţelei de gazoducte din Ucraina, a informat că un număr de 11 companii şi-au exprimat interesul pentru a transporta gaze naturale din România în Ucraina prin conducta Trans-Balkan, potrivit Interfax.
„11 companii de top din Europa şi Ucraina şi-au exprimat interesul în transportul de gaze naturale din România în Ucraina pentru o capacitate totală de până la 10 miliarde metri cubi pe an, adică de două ori mai mult decât capacitatea conductei”, a informat Ukrtransgaz.
Compania ucraineană subliniază că va fi posibil transportul de gaze via conducta Trans-Balkan în 2020, când expiră actualul contract pentru tranzitul gazelor naturale încheiat cu grupul rus Gazprom.
Conducta Trans-Balkan este o sursă alternativă promiţătoare pentru livrarea de gaze naturale în Ucraina, ţinând cont de lansarea gazoductului TANAP, a terminalelor de gaze lichefiate din Grecia şi Turcia, precum şi a perspectivelor privind creşterea producţiei de gaze naturale în platoul românesc al Mării Negre.
„Planul de dezvoltare pe 10 ani al companiei SNTGN Transgaz SA include un proiect de conectare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu zăcămintele de gaze offshore româneşti şi conducta Transit-1 (una dintre cele trei conducte care formează sistemul Trans-Balkan). De asemenea, operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din România şi Ucraina au aprobat reconstrucţia staţiei de măsurare Isaccea-1, care va îmbunătăţi acurateţea măsurării gazelor şi va permite posibilitatea livrărilor în ambele direcţii”, subliniază Ukrtransgaz.
În următoarea etapă, Ukrtransgaz va stabili parametrii tehnici şi intenţionează să organizeze o procedură fermă de alocare de capacitate (Open Season). Noi capacităţi pentru această direcţie vor fi puse la dispoziţia participanţilor de pe piaţă începând cu 2020.AGERPRES