24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Klaus Iohannis continua să țină pagina întâi a ziarelor într-un regim incandescent. Toți analiștii politici sunt blocați în întrebarea hamletiană multiplicând suspansul: ”Va semna sau nu va semna? – păstrându-ne cu aceeași semnificație existenţialistă a întrebării shakespeariene. Berbecii din coaliția PSD-ALDE nu ezită să se organizeze în dreptul porților Cotroceni, sugerându-ne că următorul pas este dărâmarea acestora și scoaterea în stradă a ciudatului președinte.
În timp ce majoritatea țării încearcă să trezească în el măsura, dreapta măsură a bunului simț, cel puțin, Klaus Werner Iohannis continuă să viseze, să aibă reverii, din mijlocul cărora se pare că nimic nu-l poate deranja, deconectat, smulge! „Unii politicieni s-au grăbit să vorbească despre suspendare. Nu va exista nicio suspendare, pentru că nu există niciun temei pentru suspendare, iar dacă unii pesedişti se trezesc vorbind de suspendare ca să pară mai interesanţi la televizor, atunci este problema lor” – încearcă președintele să-și liniștească oamenii străzii, singurii care mai cred în el. Doar ei și Ludovic Orban, acest menestrel care a suportat o operație de castrare fără știința lui, mai sunt cei pe care Klaus Iohannis se mai poate baza, evident până la eventuala lui deșteptare. Merită să ne oprim puțin asupra acestui subiect, mai ales că președintele nostru a demonstrate că are o voce frumoasă, că știe pe de rost versurile imnului naţional, chiar dacă intră într-un profund conflict de interese cu semantica cuvintelor, prin care Andrei Mureșan, autorul versurilor, a încercat să transpună liric istoria poporului român, dar și nevoia stăpânirii viitorului, fără de care Imnul Național al României s-ar cânta doar până la epuizarea stocului de români apți de deșteptare.
Nimic din felul în care se comportă Klaus Iohannis nu ne dă de înțeles că președințimea sa știe ce se întâmplă cu el în această țară. Cred că nu este sigur și nici nu recunoaşte că a ajuns să fie președintele României, crezând mai mult că este doar președintele statului paralel german, acolo unde ar trebi să o cultive pe Angela Merkel cu care, recunoaște, are o relație destul de încurajatoare, oricum una mai bună decât cu Viorica Dăncilă, această provocare a gafelor de neiertat.
Confuzia aceasta ar explica cel mai bine și cel mai simplu refuzul pe care Klaus Iohannis îl cultivă direct în câmp (ocolind cultura în solarii), în cazul aplicării deciziei Curții Constituționale a României, privind revocarea din funcția de director DNA a Laurei Codruța Kovesi.
Doar așa se poate explica uimirea prezidențială ce nu poate fi bănuită de ipocrizie, din exprimarea limpede și la locul ei a remarcii: ”Nu va exista nicio suspendare, pentru că nu există niciun temei pentru suspendare” – vrea Klaus Werner Iohannis să ne convingă. Lipsa temeiului este sinonimă cu o altă exclamație a președintelui care chiar dacă nu a fost încă făcută ea urmează a însoți gestul ilustrator al lucrului mecanic produs de mișcarea mâinii sale atunci când va semna decretul prezidențial de revocare a Laurei Codruța Kovesi, în conformitate cu decizia CCR. ”Ce vreți, băi, sunteți nebuni?! Cum să nu semnez ceea ce spune legea că sunt obligat să semnez? Ce, eu mi-s piețar sau președinte?”
Ceea ce este cert sau mai mult decât adevărat, ține acum de mișcările de jur împrejurul României, atâta timp cât în Laura Kodruța Kovesi au fost investite sume enorme de bani, dar mai ales în jurul ei s-a construit monumentul luptei împotriva corupției, un fel de Aldo Moro al Italiei, ucis nu de ministrul Justiției de atunci, ci chiar de Mafie.
La noi procurorul Laura Codruța Kovesi a fost terminată de ministrul justiţiei Tudorel Toader, singurul care a reușit să descâlcească funiile cu ajutorul cărora ”cucuveaua mov”, numele de cod al Laurei Codruţa Kovesi, și-a câștigat poziția privilegiată de a se lupta cu corupția, fără a ține cont că aceasta începuse chiar să o macine din interior, construind acest stat paralel care, asemenea lui Saturn, a început să-și mănânce copiii (Coldea, Kovesi, Stanciu, Bogdan etc.)
Rămânem, până la proba contrară, țara în care se întâmplă mai ales imposibilul, iar dacă ne mai rămâne timp, energie și spațiu mai suntem apți și de niște lucruri normale, mărunte, de altfel, cum ar fi respectarea legilor (nu de prostime ci chiar de către cei pe care legea îi consideră apărătoii ei, veghetorii la bunele intenții și mai ales la bunul mers al lucurilor.
Atunci când pui paznic la oi chiar pe lup nu mică îți va fi supriza când vei constata că după un timp nu mai ai pentru ce să plătești pretinsul paznic, din lipsa obiectului muncii, ne mai având ce păzii! Am strigat de am coșcovit pereții Europei cât de importantă este lupta împotriva corpuției în spațiul mioritic, hipnotizând pe mai marii lumii cu aceasta, pentru ca, în același timp, vajnicii luptători să se dovedească a fi adevărate caracude, penali și infractori de cea mai joasă speță. Poate de aceea aveau alergie la personajele cărora le-au distrus destinele, față de care refuzau să se apropie pentru că descoperiseră în ei pe adevărații penali ai lumii, când de fapt, timpul ne-a dovedit că de fapt erau niște oglinzi în care întreaga nebunie a lor era reținută.
ADI CRISTI
